Comisia Națională de Prognoză estimează o majorare a salariului mediu net cu 4,2%, până la 1.540 de lei în cursul acestui an, în prognoza interimară de primăvară publicată ieri.
Salariul mediu brut ar urma să crească cu 4,5%, până la 2.117 lei pe lună, CNP neluând în calcul o reducere a contribuțiilor sociale ci, din câte se pare, chiar o majorare a poverii fiscale pentru angajați și angajatori.
Creșterea în termeni reali a salariilor, pe de altă parte, va fi aproape insesizabilă, din cauza inflației de 3,5% preconizată pentru 2012. În aceste condiții, salariile ar crește în termeni reali doar cu aproximativ 0,7%.
Estimare mai îndrăzneață pentru euro-dolar decât pentru euro-leu
Așa cum ne-a obișnuit deja din anii trecuți, Comisia a estimat și de data aceasta un curs valutar mediu pe 2012 apropiat de cel la care se tranzacționează în prezent moneda națională în raport cu principalele valute.
Astfel, euro ar urma să înregistreze o medie de 4,35 de lei, cu puțin mai jos față de valoarea actuală. Surpriza vine dinspre estimarea pentru cursul dolar-leu. Acesta s-ar situa la 3,22 de lei pentru un dolar, rezultând că așteptările CNP indică un curs mediu euro-dolar de 1,35. Este o abordare destul de îndrăzneață, dacă ne gândim că euro a ajuns deja până la 1,26 dolari la începutul anului, iar în prezent este la 1,31 dolari.