Un urs, pe străzile din Bușteni. A fost emis mesaj RO-Alert
- Emma Cristescu
- 13 aprilie 2025, 22:42
Urs. Sursa foto: Eszter Miller/ PixabayUn urs a fost văzut pe strada Fântânii din staţiunea Bușteni, iar Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Prahova a emis, duminică seară, mesaj RO-Alert. Oamenii au fost sfătuiți să stea în case și să nu se apropie de animalul sălbatic.
Un urs a fost văzut în Bușteni
La faţa locului a fost trimis, preventiv, un echipaj SMURD de la Detaşamentul Sinaia din cadrul ISU Prahova. Luna aceasta, localnicii din Buşteni şi turiştii aflaţi în staţiune au mai fost avertizaţi să se adăpostească din cauza apariţiei urșilor în localitate. Pe 3 aprilie un urs a fost văzut chiar în parcul din centrul staţiunii.

RO-Alert. Sursa foto: Arhiva EVZ
Localnicii sunt terorizați
Locuitorii au spus că sunt terorizați de urși de ani de zile. Recent, prefectul de Prahova, Emil Drăgănescu, a tras un semnal de alarmă în privinţa animalelor sălbatice după ce un salvamontist a fost atacat de un urs pe o stradă din Predeal şi rănit foarte grav, luna trecută.
Acesta a declarat că autorităţile ştiau de mai mult timp că se va ajunge aici întrucât cota de recoltare a urşilor repartizată fiecărui judeţ este insuficientă raportat la numărul mult prea mare al acestor animale sălbatice.

Urs. Sursa foto: captură video
Prefectul consideră această cotă ar trebui crescută. „Aceste cazuri vor fi din ce în ce mai frecvente, odată cu încheierea sezonului rece”, a afirmat Drăgănescu.
Legislația a fost modificată
Ministrul Mediului, Mircea Fechet, a anunţat recent modificarea legislaţiei privind intervenţia asupra urşilor. Acesta a declarat că va propune eliminarea intervenţiei graduale şi că va lăsa libertate primarilor să ia decizia pe care o apreciază corectă.
Fechet a mai declarat că primarul este obligat mai întâi să alunge ursul, după care să încerce o relocare a exemplarului şi abia după acestea, conform legii, să împuşte ursul respectiv sau să îl eutanasieze. Acesta a spus că primarul trebuie să protejeze populația de animalele sălbatice.