Evenimentul Zilei > Actualitate > Un omor din culpă trecut de la poliție la DIICOT. Șoferul consumase substanțe interzise
Un omor din culpă trecut de la poliție la DIICOT. Șoferul consumase substanțe interzise

Un omor din culpă trecut de la poliție la DIICOT. Șoferul consumase substanțe interzise

Un bărbat care a ucis o femeie, pentru că a dat cu spatele și s-a urcat cu mașina pe trotuar, a fost ridicat, vineri la prânz de poliție. Se pare, arată sursele noastre, că acesta era drogat în momentul comiterii accidentului.

Bărbatul a fost dus la sediul IPJ Timiș pentru audieri. În data de 17 februarie, aflat la volanul masinii sale, Lucian Boncu  a dat cu spatele, fără să se asigure, și a lovit o femeie de 70 de ani care trecea chiar atunci pe trotuar. Lovitura nu a fost de impact, însă, în cădere, bătrâna s-a izbit fatal cu capul de o bordură. Imediat după comiterea faptei, șoferul a sunat la 112, alertând medicii. După ce a fost transportată la spital, în stre gravă, femeia a decedat.

Șoferului i s-au prelevat atunci probe biologice, pentru a vedea dacă a consumat ceva înainte să se urce la volan. Testul de alcool a ieșit negativ, nu însă, arată sursele noastre, și cel de droguri, care au semnalat că acesta consumase un drog excitant, înainte de a se urca în mașină. Dosarul a fost preluat de procurorii DIICOT, dată fiind prezența drogului de mare risc.

Publicat in categoriile: Actualitate
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Accesează: