Un om de bază al naționalei și-a dus echipa în finală. Fanii sunt în delir. „Ești românul meu preferat”
- Andrei Calin
- 22 ianuarie 2020, 12:39
Ciprian Tătărușanu a contribuit la calificarea echipei sale, Olympique Lyon, în finala Cupei Ligii Franței.
Ciprian Tătărușanu a fost titular la Olympique Lyon, în meciul câștigat, marți, pe teren propriu, în fața celor de la Lille, în semifinalele Cupei Ligii Franței. Gazdele s-au impus cu scorul de 4-3 la loviturile de departajare, după ce scorul a fost egal, 2-2, la finalul celor 90 de minute.
Tătărușanu a reușit să apere o lovitură de la 11 metri și Olympique Lyon va lupta pentru al 3-lea trofeu ca importanță din Franța. „Am făcut un plonjon frumos la șutul lui Bamba, sunt mulțumit. Exersez la pregătire loviturile de pedeapsă cu coechipierii și cu Gregory Coupet (nr. antrenorul cu portarii). Muncim, dar este și instinctul, căci cel care execută poate trage oriunde de fiecare dată”, a afirmat internaționalul român.
Fanii au fost entuziasmați de prestația lui Tătărușanu și l-au lăudat pe rețele de socializare. „Omul meciului, un premiu meritat de Ciprian. Mental ireproșabil”. „Merci, Tătă. Și scuză-mă că te-am subestimat!”. „Ești românul meu preferat!”, au fost câteva dintre mesajele suporterilor.