Un nou scandal lovește Comisia Europeană. Acuzații grave la adresa candidatului

Un nou scandal lovește Comisia Europeană. Acuzații grave la adresa candidatului

Autoritățile belgiene au indicat că ministrul de externe Didier Reynders, candidatul Belgiei pentru un post de comisar european, se află în cercetări preliminare privind spălarea de bani în Republica Democrată Congo.

Acuzaţiile în acest sens au fost lansate de un fost membru al serviciilor secrete belgiene, a menţionat sâmbătă seara procuratura ţării, fără a da alte detalii.

Ancheta, dezvăluită iniţial de ziarele L'Echo şi De Tijd şi aflată într-o fază incipientă, are loc în contextul în care Reynders candidează pentru postul de comisar al Uniunii Europene pentru justiţie, al cărui titular este responsabil cu garantarea statului de drept în întregul bloc comunitar.

În ce-l priveşte, Didier Reynders a declarat pentru agenţia de presă belgiană Belga, preluată de AFP, că "nu are cunoştinţă" de o astfel de anchetă şi a precizat că i-a cerut avocatului său să-i "apere drepturile" şi să "dezmintă alegaţiile" publicate de media.

Ne puteți urmări și pe Google News

„E vorba fără îndoială de o înscenare provenită de la acelaşi răuvoitor care încearcă într-una să facă rău”, a spus la rândul său purtătorul de cuvânt al candidatului belgian, John Hendricks, potrivit Agerpres.

Ancheta vine după ce candidata din partea Franței, Sylvie Goulard, a fost acuzată de corupție.