Un nou caz „Timișoara”? Au ajuns la spital în stare gravă

Un nou caz „Timișoara”? Au ajuns la spital în stare gravă

Două persoane, soţ şi soţie, au ajuns sâmbătă la spital, după o acţiune de deratizare efectuată pe casa scării în blocul în care locuiesc, în zona Metro a oraşului, a informat purtătorul de cuvânt al ISU Suceava, Alin Găleată.

Sursa citată a spus că pe scara acelui bloc sunt 18 apartamente, la 15 dintre acestea nu a răspuns nimeni, iar la alte două persoanele din interior au declarat că nu au probleme.

Cele două persoane care au acuzat stare de rău au fost transportate la spital pentru investigaţii suplimentare.

La faţa locului au intervenit o ambulanţă SMURD de terapie intensivă mobilă şi una de la Serviciul de Ambulanţă Judeţean, ambele cu medici.

Purtătorul de cuvânt al ISU Suceava a precizat că s-au făcut măsurători la faţa locului şi nu s-au identificat valori pozitive la substanţe toxice.

Potrivit lui Alin Găleată, s-a realizat ventilarea casei scării şi nu sunt alte probleme.

Ne puteți urmări și pe Google News