Un ministru a fost împușcat în biroul său de un prieten din copilărie

Un ministru a fost împușcat în biroul său de un prieten din copilărieSursa: arhiva EVZ

Ministrul Mediului din Republica Dominicană a fost ucis în biroul său de unul dintre cei mai buni prieteni. Atacatorul a fost arestat, iar anchetatorii încearcă să afle care a fost mobilul crimei.

Ministrul Mediului din Republica Dominicană, Orlando Jorge Mera, a fost împuşcat mortal, luni 7 iunie,  în biroul său aflat în interiorul ministerului. Autorul atacului este un apropiat al ministrului, a anunţat purtătorul de cuvânt al preşedinţiei, relatează AFP, citată de Agerpres.

„Informaţiile pe care le deţinem în acest moment indică faptul că, la primele ore ale zilei de astăzi (luni- n.red.), ministrul mediului şi-a pierdut viaţa într-un atac armat în biroul său. Miguel Cruz, persoana identificată ca trăgător, era un prieten personal al ministrului“, a declarat Homero Figueroa.

Atac în forță

Potrivit mai multor surse din cadrul ministerului, care au dorit să-şi păstreze anonimatul, un bărbat înarmat a intrat în forţă în cursul reuniunii săptămânale a ministrului cu adjuncţii săi şi a deschis focul.

Potrivit familiei ministrului, Miguel Cruz, autorul atacului era prieten încă din copilărie cu Orlando Jorge Mera. Tot membrii familiei au mai declarat și că victima a fost împușcată de mai multe ori.

„Suntem consternaţi de ceea ce s-a întâmplat“, a scris pe Twitter Ministerul Mediului al cărui sediu din Santo Domingo a fost evacuat.

Nu se cunoaște mobilul crimei

Potrivit sursei citate, a fost demarată o anchetă pentru a se stabilii care a fost motivul crimei și cum a putut atacatorul să ajungă în biroul ministrului cu o armă de foc asupra sa.

Atacul a scos la iveală probleme grave de securitate. Aceeași sursă susține însă că Miguel Cruz avea acces mai ușor în clădire, deoarece era un apropiat al victimei.

Poliţia a refuzat deocamdată să facă orice fel de declarație cu privire la incident. Echipele AFP aflate la faţa locului au văzut intrând în clădire unităţi ale poliţiei de elită. Miguel Cruz a fost arestat și urmează să fie audiat.

Orlando Jorge Mera era fiul fostului preşedinte dominican Salvador Jorge Blanco, care s-a aflat la cârma țării în perioasa 1982-1986. Avocat de meserie, el a fost numit în fruntea Ministerului Mediului în anul 2020.