Un judecător de la Curtea de Apel București cercetat de SIIJ. De ce se face vinovat
- Mihnea Talau
- 14 august 2019, 20:55
Judecătorul Corneliu-Bogdan Ion-Tudoran de la Curtea de Apel București este cercetat de Secția pentru investigarea infracțiunilor din justiție. El ar fi trecut pe numele fiului sau Tudor Ion-Tudoran un apartament situat în Sinaia, în valoare de peste 100.000 lire sterline.
SIIJ vrea să stabilească dacă Tudoran a încercat mascarea investiției.
Imobilul este situat într-un complex din Sinaia, unde un apartament valorează peste 100.000 lire sterline, datele fiind făcut publice chiar de dezvoltatorul imobiliar. Problema apare însă acolo unde, din câte este cunoscut, fiul cel mic al judecătorului Bogdan-Tudoran este tânăr absolvent al unei facultăți particulare, nu a lucrat nicăieri și, deci nu avea venituri, însă figurează drept cumpărător al imobilului din Sinaia. Achiziția ar fi fost făcută încă din anul 2014, iar tot de atunci fiul cel mic al judecătorului Bogdan-Tudoran figurează că proprietar. De unde a avut bani fiul cel mic Tudor Ion-Tudoran (care de scurt timp este mediator), sau de unde o fi avut bani judecătorul Bogdan-Tudoran, căci din declarațiile sale de avere nu reiese o asemenea potența financiară.
Procurorii SIIJ vor să afle din ce venituri s-a realizat achiziția apartamentului de lux din Sinaia de către fiul judecatorulului Corneliu-Bogdan Ion-Tudoran. Căci, conform declarațiilor de avere ale judecătorului CAB, proprietatea imobiliară din Sinaia nu a fost niciodată menționată de acesta în niciun an fiscal. De altfel, nici soția acestuia, Doina Ion-Tudoran, director în Consiliul Concurenței, nu a menționat deținerea proprietății, deși fiul cel mic, Tudor, se află teoretic la acel moment încă în întreținerea familiei.
Cea mai recentă declarație de avere a judecătorului Ion-Tudoran, din 12 iunie 2019, arată că acesta deține un teren în suprafață de 3,3 hectare în localitatea Nuntași, județul Constanța, o casă de locuit în București, în suprafață de 300 mp, dar și un apartament în municipiul Olimp, județul Constanța, în suprafață de 64,23 mp. Nici în declarațiile de avere completate ulterior achizitonarii de către fiul acestuia, aflat atunci încă în întreținerea familiei, nu se specifică nimic despre apartamentul din Sinaia.
Vestea anchetării de către SIIJ a judecătorului Corneliu-Bogdan Ion-Tudoran vine la circa o luna și jumătate de la dată la care Secția pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii a înaintat președintelui României propunerea de eliberare din funcție, prin pensionare, a lui Tudoran, scrie luju.ro.