Un hibrid de premier

Un hibrid de premier

Ponta şi-a dorit de la început o maşină ecologică. Iată, visul i s-a împlinit: a primit spre folosinţă o limuzină Mercedes S 400 Hybrid, de peste 100.000 de euro.

Din primele zile de mandat, premierul Victor Ponta a anunţat că îşi doreşte o maşină de protocol hibridă (care funcţionează alternativ cu benzină şi cu curent electric de la o baterie care se reîncarcă în mers). Dorinţa i-a fost auzită: zâna cea bună, firma Colina Motors, i-a aşezat în faţa Palatului Victoria o splendidă limuzină Mercedes S 400 Hybrid, al cărei preţ de catalog sare binişor de 100.000 de euro. Uimitor, primii care l-au luat în tărbacă pe premier pentru abuzul de lux prea puţin social-democrat, au fost cei de la Antena 3. Ştirea a fost prezentată în emisiunea Danei Grecu, sub titlul "Scumpa maşină eco a premierului".

Radu Tudor a comentat că maşina "e cam scumpă pe praful ăsta" şi că "poluează financiar". Acesta a mai spus că achiziţia este nepotrivită şi că, din câte ştie el, la guvern erau autoturisme foarte potrivite să transporte un premier. "Există cel puţin trei maşini de lux la SPP, securizate, care puteau să asigure tot confortul prim-ministrului", a comentat analistul. Premierul a negat, însă, că Guvernul ar fi dat vreun ban pe maşină. "Vreau să îi liniştesc pe toţi indignaţii care sunt împotriva Guvernului că nu am dat bani pe maşină. Nu am dat niciun leu, ci mi-a fost pusă la dispoziţie de firma producătoare. Vreau doar să dau un semnal către toţi că este vremea pentru tehnologiile nepoluante. Maşina cu care merg acum în oraş consumă exact jumătate din cât consuma cea pe care am avut-o," a ţinut să precizeze premierul. Ponta a declarat că este vorba de o maşină veche de trei ani, folosită până atunci în show room-uri, iar SPP a încheiat un contract de comodat cu firma donatoare, valabil doar până la sfârşitul anului. SPP răspunde doar de alimentarea cu benzină şi de verificarea tehnică zilnică. Sursele de la Palatul Victoria ale EVZ spun că firma donatoare este Colina Motors.

Noua limuzină a premierului Victor Ponta dispune de 295 de cai putere. În funcţie de dotări, un Mercedes S 400 Hybrid poate ajunge să coste şi 120.000 de euro. Citiţi şi:

Ne puteți urmări și pe Google News
  • PDL îi cere premierului Victor Ponta să restituie mașina și-l acuză de "aroganță turbo"