Un fotbalist celebru s-a despărţit de soţie. Ce s-a rupt între ei după 11 ani şi doi copii

Un fotbalist celebru s-a despărţit de soţie. Ce s-a rupt între ei după 11 ani şi doi copii

Relaţia celor doi a fost pusă la grea încercare de problemele medicale ale ambilor.

Un fotbalist celebru s-a despărţit de soţie. Ce s-a rupt între ei după 11 ani şi doi copii. Fostul campion mondial Iker Casillas (39 de ani) și Sara Carbonero (37 de ani) au atras atenţia lumii după sărutul din 2010, după ce Spania a învins Olanda în finala Campionatului Mondial.

Relaţia celor doi a fost pusă la grea încercare de problemele medicale ale ambilor. Cancerul ovarian al Sarei şi infarctul suferit de fostul portar spaniol au jucat un rol important în diminuarea iubirii lor.

Conform jurnaliştilor spanioli, dragostea lor a ars repede şi s-a ajuns la „uzură”. „Cuplul a luat decizia să se despartă și cei doi duc acum vieți separate. De mai multe săptămâni, Iker nu mai locuiește în casa familiei. Deși au părut apropiați după ce jurnalista a fost externată, ei erau despărțiți de ceva timp.

Fostul portar a încercat să o sprijine pe Sara cât timp a fost în spital (n.r. – cancerul a recidivat), dar adevărul este că exista deja o distanță între ei”, anunță revista Lecturas. Un caz clasic de iubire mistuitoare, dar care are repede din păcate...

Un fotbalist celebru s-a despărţit de soţie

Ultima oară, ei a fost văzuţi împreună la ieșirea jurnalistei din spital, la Madrid.  Iker și Sara s-au căsătorit în martie 2016 și au doi fii, pe Martin și pe Lucas. Sara Carbonero nu a dorit să comenteze despărţirea: „Nu am de gând să spun nimic despre asta. Eu sunt bine.”

Fostul goalkeeper nu a confirmat divorţul, dar a recunoscut că are o vină importantă. Iată ce spunea Casillas într-un interviu din urmă cu doar câteva săptămâni: „Nu am stat cu Sara atât cât ar fi trebuit.”

În mai 2019, jurnalista a fost operată de un cancer ovarian, care ar fi recidivat în urmă cu patru săptămâni. Medicii au descoperit tumora la scurt timp după ce Casillas a suferit un infarct când juca în Portugalia, la FC Porto. Din cauza acestei probleme medicale, el a fost nevoit să renunţe la cariera sportivă, conform Lecturas.

Ne puteți urmări și pe Google News