Sara s-a pozat cu noul ei look special pentru coperta revistei Elle Spania și a acordat un interviu în care a vorbit despre lucrurile pe care „nu le poți controla” ți cât de important este să poți trece mai departe prin viață.
Această consideră că viața este alcătuită și din momente frumoase, de care merită să ne bucurăm, dar și din momente dificile, pe care trebuie să luptăm pentru a le depăși.
Postarea pe Instagram a Sarei a adunat peste 100.000 de aprecieri, în nici 24 de ore.
De când a fost diagnosticată cu cancer, fosta jurnalistă sportivă mărturisește că ziua începe diferit.
„Când mă trezesc, mă gândesc la cel puțin trei lucruri pe care le am și pentru care mă consider privilegiată”, a zis Sara Carbonero, fiind întrebată de lucrurile care îi dau putere să meargă mai departe.
„Meditez și practic exerciții de respirație zilnic. Le recomand, mie mi-au schimbat viața. E bine să avem acel puțin timp cu noi, să ne întrebăm ce vrem în viață, să învățăm să ne ascultăm”, a explicat spanioloaica.
Fosta jurnalistă a vorbit i despre lucrurile care o fac să se simtă fericită și pentru care simte că merită să trăiască: „Să simt nisipul sub picioarele mele, sunetul valurilor, să văd un apus pe terasă cu prietenii mei”, a zis ea.
Totodată, soția lui Casillas a spus că i-ar plăcea să scrie o carte, că ar fi un „vis împlinit”.
Paradoxal, carantina generată de pandemia de COVID-19 a fost de bun augur pentru familia ei, întărind legăturile dintre membri.
„Am avut tot timpul din lume să-l petrecem împreună. Să ne uităm la filme după cină, să jucăm board games, șah, să ascultăm muzică...”, a mai afirmat Sara Carbonero, conform Antena3.