Un fost apropiat al lui Vladimir Putin nu vrea să mai audă de liderul de la Kremlin. E îngrozit de președinte

Un fost apropiat al lui Vladimir Putin nu vrea să mai audă de liderul de la Kremlin. E îngrozit de președinte Sursa foto: Vetre Antanaviciute-meskauskiene | Dreamstime.com

Primarul din Odesa era cândva un simpatizant a lui Vladimir Putin, însă lucruri s-au schimbat complet începând cu 24 februarie, atunci când Rusia a invadat Ucraina. După ce orașul condus de el a fost ținta numeroaselor bombardamente, oficialul iese la atac și lansează acuzații dure asupra celor care i-au distrus orașul.

Bombardamentele în Ucraina continuă, iar Odesa, oraș port, este unul dintre cele mai importante puncte vizate de Rusia. Gennady Trukhanov, primarul orașului, era considerat un simpatizant al Kremlinului, însă lucrurile se pare că s-au schimbat. Edilul iese public și acuză armata rusă de crime și distrugeri în masă.

"Rușii se află astăzi pe teritoriul nostru și ne bombardează orașele, ne ucid oamenii și soldații. Oamenii noștri mor", a declarat pentru AFP primarul din Odesa, oraș portuar din sudul Ucrainei.

Oficialul, considerat cândva un simpatizat al Kremlinului, susține că „este greu să vorbesc despre orice fel de prietenie sau relație viitoare. Nu-mi pot imagina așa ceva”.

Ne puteți urmări și pe Google News

„Putin a distrus totul”, spune Gennady Trukhanov în timp ce se revoltă împotriva atacurilor aeriene rusești, a blocadei din Marea Neagră și a milioanelor de tone de cereale blocate în porturile sale.

Primarul din Odesa, pregătit să lupte pentru protejarea orașului port pe care îl conduce

Gennady Trukhanov, în vârstă de 57 de ani, a făcut parte din partidul susținut de Kremlin al fostului președinte Viktor Ianukovici, care a fost răsturnat de o revoltă populară în 2014. Cu timpul, sentimentul anti-rusesc a crescut, iar acum, cu mii de morți și milioane de persoane strămutate în urma invaziei Rusiei, primarul se irită la menționarea Moscovei.

Primarul din Odesa supraveghează apărarea celui mai valoros port al țării, în contextul unei blocade navale rusești sufocante care a declanșat o catastrofă economică în Ucraina și amenință cu foametea în alte părți dacă rezervele generoase de cereale rămân blocate.

"Nu numai că ne distrug orașele și ne ucid locuitorii, dar declanșează și un colaps economic", a declarat primarul.

Odesa a fost construit în timpul domniei Ecaterinei cea Mare, având o arhitectură barocă. El a devenit emblematic pentru zilele de glorie ale imperiului rus și a fost ulterior unul dintre cele mai valoroase porturi în timpul erei sovietice. Ucraina și-a câștigat independența, iar Odesa și-a păstrat legăturile economice, familiale și culturale profunde cu Rusia, dar a fost acuzată în ultimii ani că ar avea simpatii pro-Kremlin.

Cu timpul, sentimentele se schimbă. La finalul acestei săptămâni, un membru al consiliului municipal a solicitat înlocuirea străzilor care poartă numele unor orașe și figuri istorice rusești cu noi nume în onoarea președintelui american Joe Biden și a premierului britanic Boris Johnson.