Un evreu, candidat surpriză pe listele electorale ale unui partid Islamist din Tunisia
- Radu Plugaru
- 30 aprilie 2018, 16:12
Simon Slama, singurul candidat de origine evreiască la alegerile locale din Tunisia, se bucură de susținerea partidului islamist Ennahdha. Alegerile sunt programate pentru 6 mai.
Domnul Slama, vânzător și reparator de mașini de cusut, locuiește în orașul Monastir, cu ieșire la Marea Mediterană, locul de naștere al lui Habib Bourguiba, liderul care a dus țara spre independență. Candidatul face parte din singura familie evreiască rămasă în oraș, care odinioară găzduia aproximativ 520 de familii de evrei, potrivit unui reportaj publicat luna trecută de Associated Press. Acesta s-a întors în orașul Monastir după o perioadă de studii în Strasbourg, Franța, pentru că "noi iubim orașul, iar locurile acestea au spiritul strămoșilor mei".
Circa 1200 de evrei mai locuiesc în Tunisia, potrivit AFP. Este vorba de o reducere drastică a populației evreiești, de la câteva sute de mii, înainte de declararea independenței, în 1956.
Domnul Slama a dat o declarație pentru AFP, la sfârșitul săptămânii trecute, cu privire la decizia sa de a candida: "Toată familia mea a fost împotriva acestei decizii. Fratele meu a fost furios, iar soția nu mi-a vorbit mai multe zile la rând." Acesta susține că, prin candidatura sa, va readuce evreii înapoi la o implicare mai mare în viața politică și "va înlătura temerile cetățenilor tunisieni de origine evreiască".
De asemenea, acesta a declarat că partidul Ennahdha nu mai este religios, ci laic.
"Nu văd nicio diferență între religia islamică și cea iudaică. Suntem cu toții o singură familie și toți suntem cetățeni tunisieni. Astfel, ar trebui să mergem unul alături de celălalt pentru a construi Tunisia de mâine", a declarat acesta pentru agenția de știri Associated Press.