Politica
Un deputat PSD a demisionat din partid înainte cu o zi de moţiunea de cenzură
- Larisa Bernaschi
- 11 iunie 2015, 14:56
Cu doar o zi înainte de votul pe moţiunea de cenzură, un deputat ales pe listele Partidului Social Democrat a decis să demisioneze din partid şi să susţină moţiunea de cenzură a PNL.
Deputatul Gheorghe Roman a anunțat, joi, că a demisionat din PSD și că va vota, mâine, moțiunea de cenzură depusă de liberali.
"Doresc să vă fac cunoscut că am decis să susțin moțiunea inițiată de PNL. Am luat această decizie având în vedere și voința oamenilor din Mediaș, din județul Sibiu, exprimată cu ocazia votului din noiembrie 2014, când au votat cu o majoritate covârșitoare pentru președintele Klaus Iohannis. În consecință, mi-am dat demisia din PSD. Îmi doresc ca gestul meu să fie înțeles de medieșeni", este mesajul transmis de fostul PSD-ist, potrivit presei locale.
Recomandările noastre