Scoţând din discuţie persoanele, pentru a vedea cât mai limpede situaţia, fotografia momentului arată aşa.

O sentinţă penală definitivă nu este pusă în aplicare decât parţial, la un an şi jumătate de la emiterea ei.

Condamnatul a fost introdus în penitenciar pentru executarea pedepsei, dar prejudiciul de 60 de milioane de euro provocat de acesta nu a fost recuperat, deşi există averi de unde se pot lua banii. După peste un an şi şase luni prejudiciul nu a fost recuperat, deşi afacerile condamnatului sunt declarate prospere chiar de către angajaţii lui.

Justiţia a decis să confişte şi clădirile pe care condamnatul le-a folosit în operaţiunile prin care a spălat banii obţinuţi în urma fraudei. Imobilele sunt ale statului de un an şi jumătate, dar afacerile condamnatului s-au derulat fără nicio problemă, la fel ca înainte de condamnare, chiar în clădirile statului, ca şi cum nu ar fi existat un proces şi o sentinţă.
Pentru că legea nu permite închirierea imobilelor confiscate, s-a ajuns chiar la situaţia paradoxală în care firmele condamnatului au stat gratis în clădiri care aparţin statului şi trebuiau vândute.

Niciun alt condamnat penal cu bunuri confiscate şi bani de plătit pentru a acoperi hoţia făcută nu se poate lăuda cu o asemenea performanţă. Acest condamnat este pur şi simplu într-o bulă misterioasă care îl face imun la toate prevederile legale, exceptând cea privind executarea efectivă a pedepsei în penitenciar.  

După un an şi jumătate, când în sfârşit statul se decide să aplice totuşi legea, aşa cum s-a aplicat tuturor condamnaţilor din ţara asta aflaţi în situaţii similare, începe şantajul.

Societatea este şantajată cu închiderea televiziunilor condamnatului pentru a isteriza publicul acestor posturi şi a ajunge la proteste de stradă. Practic România e şantajată cu dezordine publică dacă statul aplică legea.

Senatul se întruneşte într-o şedinţă în care îl calcă în picioare pe şeful guvernului şi unde i se cere imperativ să emită inclusiv o hotărâre de guvern prin care să modifice legea, astfel încât condamnatul să rămână „de facto” cu clădirile pe care statul trebuia să le vândă de acum un an şi jumătate.

Prim-ministrul se sperie şi face primul pas înapoi, acuzând ANAF că poate a acţionat prea dur. Este o greşeală puerilă.

Reclamaţiilor că ANAF ar fi acţionat prea dur trebuia să li se răspundă cu: Vă rog să vă adresaţi Parchetului cu plângere pentru abuz în serviciu, dacă aveţi suspiciuni că a fost un abuz.

Apoi urmează ceva şi mai dubios. Şeful principalului partid din Parlament, un alt condamnat în primă instanţă, ameninţă Executivul cu moţiune de cenzură dacă nu opreşte ANAF din aplicarea legii, după ce premierul spune din nou că legea prevede numai vânzarea clădirilor confiscate, nu închirierea lor.

Şeful statului intervine şi el în discuţiile publice cu o declaraţie interpretabilă, care revoltă mii de români. Mii de comentarii sunt adresate preşedintelui cu reproşul că interferează nepermis în procedura legală pentru aplicarea unei sentinţe.

Astăzi dimineaţă,  televiziunea condamnatului anunţă un proiect de lege, cu dedicaţie, care să permită afacerilor condamnatului să se deruleze nestingherite în clădirile confiscate exact aşa cum era situaţia înainte de condamnarea penală  a acestuia.

Se vorbeşte public despre o lege concepută numai pentru folosul unui infractor care ştie cum să şantajeze eficient o ţară întreagă.

 

Politicienii sunt şantajaţi cu denigrarea dacă se opun nerespectării legii.

Guvernul e ameninţat cu demiterea dacă nu acţionează în interesul condamnatului.

Jurnaliştii care sesizează aberaţia sunt acoperiţi cu tone de insulte, calomnii şi sunt hărţuiţi public pe televiziunile condamnatului şi pe reţele sociale.    

Este pur şi simplu un şantaj de proporţii naţionale prin care acest condamnat reuşeşte să lase impresia că el face ce vrea în România şi că este deasupra legii.

Dacă ne uităm în urmă la procesul ICA, pe tot parcursul lui Voiculescu a şantajat în aceeaşi manieră.

Magistraţii care au anchetat şi judecat cazul au fost ţinta unor campanii de denigrare care ar fi trebuit să-i timoreze pentru a-l favoriza pe cel anchetat.

Jurnaliştii care au relatat corect cazul au fost sistematic supuşi unui bullyng media bine gândit şi extrem de mizerabil.

Politicienii care cereau aplicarea legii au fost desfiinţaţi şi transformaţi în ciumaţi prin operaţiuni de dezinformare.

Voiculescu şantajează de ani de zile România şi zilele acestea îi reuşesc iar planurile chiar dacă el este după gratii.

Asta pentru că avem o clasă politică de toată jena şi pentru că statul e condus de caractere slabe. Cel puţin aşa pare de la suprafaţă. Nu ştim ce este în culise şi dacă nu cumva există sfori invizibile publicului prin care sunt manevraţi politicienii care sar în apărarea acestui infractor.