Florian Coldea, la Curtea de Apel. sursa: evzRomânia a semnat un acord de cooperare cu Organizația pentru Cooperare în Domeniul Înzestrării Comune (OCCAR), marcând astfel primul pas către achiziția a patru corvete de luptă. Procesul se va desfășura prin intermediul programului european „European Multirole Corvette” (EMC), potrivit anunțului făcut de Ministerul Apărării Naționale (MApN). Acordul a fost semnat la începutul acestei săptămâni de ministrul Apărării, Ionuț Moșteanu, și de directorul OCCAR, Joachim Sucker. Corvetele vor fi construite de un consorțiu din care face parte și Naval Group, o companie franceză, consiliată de un grup de români.
Numai că surse din Ministerul Apărării vorbesc despre posibila implicarea lui Florian Coldea în această decizie. Din datele publicate anterior rezultă că legătura lui Coldea cu “Dosarul Corvetelor” s-a manifestat în perioada licitației naționale, din 2024. Acesta era prezentat ca fiind unul din consultanții întregii afaceri. Pe acest fundal tehnico-instituțional se suprapune inevitabil spațiul românesc al influenței politico-industriale. Numele lui Florian Coldea, fost prim-adjunct SRI, apare recurent în relatarea media a vechii „saga a corvetelor” (procedura națională începută în 2016–2019, câștigată de Naval Group, dar blocată și, în final, anulată).
Cum s-a dat de gol Florian Coldea. Printr-o prezență în uniformă de general, deși era trecut în rezervă. “Ne dovedește asta o simplă fotografie din primăvară lui 2020, mai precis 14.02. 2020, când a avut loc minunatul eveniment de predare a corvetei construite de Damen către pakistanezi. Cine era unul dintre invitații de marcă ai evenimentului? Generalul ÎN REZERVĂ Florian Coldea!”, scria jurnalistul Liviu Alexa. Și EVZ a scris atunci despre această ciudată apariție: “Fostul șef al operațiunilor SRI, îmbrăcat în uniformă, a fost prezent la momentul discursurilor și a participat la turul oficial al navei, împreună cu oficiali ai Forțelor Navale Române, Forțelor Navale pakistaneze și ai constructorului”.

Florian Coldea, la ceremonia de inaugurare. sursa: strictsecret.ro
Un contract important, consultanță de milioane de euro
Din perspectivă industrială, acordul deschide ușa către programul european al corvetelor modulare/multimisiune (MMPC/EPC – cunoscut în spațiul public și ca „European Multirole Corvette”). Proiectul este gestionat de OCCAR și are drept nucleu consorțiul coordonat de Naviris, joint-venture Fincantieri–Naval Group, alături de Navantia și alți parteneri europeni. Rolul OCCAR și al Naviris în această arhitectură a fost formalizat încă din 2023, când s-a semnat contractul pentru prima fază, continuat în 2024 cu selectarea ofertei industriei pentru etapa a doua în cadrul Fondului European de Apărare.
Acest contract deschide calea participării României la proiectele europene dedicate dezvoltării, achiziției și mentenanței echipamentelor militare de ultimă generație. Întrebarea este cine va fi consultantul român și va încasa milioane de euro...
Prima corvetă vine în 2030
„Semnarea acestui acord reprezintă un pas major către modernizarea armatei, o integrare mai profundă în sistemul european de apărare și sprijinirea industriei naționale din domeniu. Ne oferă acces la cele mai noi tehnologii și consolidează cooperarea cu partenerii europeni”, a afirmat Ionuț Moșteanu.
Potrivit planului, prima corvetă destinată României ar urma să fie operațională în 2030, iar celelalte trei vor fi livrate treptat, până în 2035. Programul European Multirole Corvette, la care participă Italia, Franța, Spania, Grecia, Danemarca, Portugalia și Croația, are ca obiectiv construirea unor nave modulare și multifuncționale, cu un deplasament de circa 3.000 de tone și o lungime sub 110 metri.