Fostul portar al naționalei României este actorul principal al multor momente haioase, care au făcut din el un personaj unic în peisajul „Sportului Rege”

Cu Rică nu aveai cum să te plictiseşti vreodată. O spun toţi cei care de-a lungul anilor i-au fost coechipieri sau simpli cunoscuţi celui care a fost unanim recunoscut drept unul dintre cei mai mari portari români dar în acelaşi timp, unul dintre cei mai mucaliţi fotbalişti.

Glumele sale, stilul său de a apăra, de multe ori nonconformist, au făcut timp de zeci de ani deliciul celor care l-au cunoscut pe cel care a devenit celebru în lumea fotbalului drept Rică Răducanu, dar al cărui nume real, în acte, este Necula Răducan. Primul fiind numele de familie, al doilea prenumele.

Ofițer la „școala germană”

„Evenimentul zilei” vă redă doar o parte dintre poveştile care îl au ca erou, poveşti relatate de foşti coechipieri fie aflaţi la faţa locului în momentele respective, fie aflate de aceştia chiar din istorisirile lui Rică.

Când, în 1978, Rică se transfera de la Sportul Studențesc la Steaua el a primit și gradul de locotenent. Evident, odată cu acesta și uniforma de ofițer al Armatei Române. Se pare însă că lui Ricanu îi plăcea atât de mult uniforma, încât pentru o perioadă de timp, în fiecare zi, venea la antrenament în haina de ofiţer!

Doar că nu purta şi cămaşa de culoare kaki aferentă uniformei, ci venea cu una albă. Degeaba îi mai spuneau colegii: „Băi, Rică, nu mai veni, mă, îmbrăcat aşa, poate le dai şefilor idei şi pe urmă ne obligă pe toţi să venim îmbrăcaţi în haina militară!”. Mai mult, chiar şi în particular, fostul portar nu se sfia să îmbrace haina de ofiţer. Astfel că nu o dată intra la fostul restaurant „Berlin”, acolo unde se mai strângeau fotbaliştii la un şpriţ sau la o bere, îmbrăcat ofiţer. „Unde te duci, Rică?”, îl întrebam. «La şcoala germană», că aşa se exprima el când vorbea de «Berlin»”, povesteşte unul dintre foştii colegi de la Steaua. Acolo, la „Berlin”, hazul era mare când intra Ricanu ofiţer. Nu de puţine ori, de la una dintre mese îl întâmpina regretatul Gheorghe Dinică, aflat alături de alţi actori, care îl saluta cu „Să trăiţi, domn’ colonel!”, „Hai, bă, lăsaţi miştoul”, replica Rică.

Care e mai tare?

Prin anii ’70 se obişnuia ca, a doua zi după etapă, fotbaliştii de la echipele bucureştene de primă divizie să meargă la Baia Centrală, la refacere. Aceasta era situată pe lângă fostul restaurant Dunărea, în centrul Capitalei, iar acolo mai veneau, pe lângă fotbalişti şi oameni mai „subţiri”, şi băieţi din lumea interlopă.

FOTO: Rică Răducanu făcea spectacol în poartă

Rică juca atunci la Rapid, iar în una dintre obişnuitele zile de luni în care se afla la amintita Baie, în timp ce era la aburi alături de mai multe persoane, a fost abordat de doi tipi tuciurii. Unul dintre ei: „Rică, e adevărat ce se spune, că ești smardoi mare, că bați bine?” Ricanu, care chiar le avea cu datul cu pumnul, se gândea că ăia doi or fi niște șmecheri ieșiți recent din pușcărie și ca să nu pară vreun fraier le-a replicat: „Da, mă, chiar sunt bun!”. La care ăla, din nou: „Uite, îl vezi pe băiatul ăsta de lângă mine? Ai tupeu să te pui cu el? Daţi fiecare câte un pumn până cade unul!”.

Rică l-a măsurat din ochi pe ăla, era mare, aproape cât el, bine făcut, dar acum că intrase în joc nu putea să nu joace. A zis da și s-a trecut la treabă. Tuciuriul a dat primul. Regula era să se lovească doar în stomac. „Hîîîîî”, a icnit Rică după primul pumn primit. Apoi a dat el şi „hîîîî”, ăla. După al patrulea pumn primit, Rică şi-a zis că, dacă nu-l dă jos acum, o să pice el la următoarea lovitură. A dat cât a putut, iar tuciuriul s-a prăbuşit ţinându-se de stomac. Căzut, a început să şi vomite. La care Rică, să braveze şi mai mult, i-a zis partenerului: „Hai, ia-l de aici, că uite, face şi mizerie! Scoate-l la aer să-şi revină!”.

„Egalitatea” lui Rică

Tot din perioada Rapid datează şi următoarea povestire, dar din prima jumătate a anilor ’80, când Rică era antrenor cu portarii. Uneori, fie în ziua liberă, fie – mai rar – după un antrenament mai lejer, parte dintre fotbalişti mergeau la „Astoria”, la un şpriţ. Acolo, fostul portar îşi comanda o sticlă de vin, o jumătate de apă minerală, şi o sticlă de Pepsi. Cerea de la bucătărie o cană mare, de un litru, turna în ea tot vinul, apoi punea apă minerală peste, stropea cu puțin pepsi, după care băga degetul până la fundul cănii și amesteca! Cât timp ceilalți beau și ei un pahar-două, Ricanu dădea gata toată cana.

Dacă se stătea mai mult, mai urma o cană după acelaşi ritual şi tot aşa. La final, când venea plata, apăreau discuţiile. Băiat care, să spunem aşa, aprecia valoarea banului, Rică cerea să plătească toţi în mod egal. „Băi, Rică, păi nu-i corect, mă! Noi am băut câteva pahare, iar tu câteva căni. Să plătească fiecare pentru cât a băut”, opina unul de la masă. „Hai, mă, ce dracu,! Ce e asta? După ce că am venit cu voi!”, venea şi replica lui Rică. „Păi, ce, nea Rică, ţi-am cerut noi să vii? Tu ai venit”, spunea un altul. Până la urmă ieşea cum spunea Rică, pe care oricum nu era bine să-l superi. Numai că, după câteva episoade de genul ăsta, băieţii vorbeau doar între ei să iasă, fără să mai afle şi fostul goalkeeper.

A înmuiat mulțimea furioasă

Toamna lui 1980 l-a prins pe Răducanu la FC Baia Mare, echipa-minune a lui Viorel Mateianu. Apogeul însă trecuse, iar maramureșenii erau în derivă. În etapa a opta, Baia Mare a pierdut acasă, 0-1 cu FC Olt, iar după meci o mare de oameni s-a strâns în zona vestiarelor și-i huiduia pe jucătorii gazdă când aceștia ieșeau. Unul, doi, zece. La un moment dat iese și Rică în ușa vestiarului, să plece. Din public a început să se audă „huoo”. La care Rică, cu voce răstită: „Alooo!”. Liniște în public. Rică, mai departe: „Eu sunt Ricu Babicu! Are cineva ceva să-mi reproșeze? Să iasă în față ăia care au ceva de comentat! Hai, acum!”. Contestatarii – și erau câteva sute – au amuțit pentru o clipă. Poate surprinși, poate de teamă. Apoi, voci răzlețe: „Nu, nea Rică. N-avem nimic cu tine!”. „Aha! Bine atunci”. Rică și-a luat geanta pe umăr și a trecut prin mulțimea furioasă. Ba, s-au auzit chiar și câteva aplauze! După el, iarăși huiduieli și amenințări cu bătaia pentru jucătorii băimăreni care părăseau vestiarul.

FOTO: Oameni de bază ai naționalei care au particfi pat la Mondialul din 1970. Cornel Dinu, Florea Dumitrache, Rică Răducanu și Mircea Lucescu (de la stânga la dreapta)

Cum era să bată „Ricanu” un boxer de categoria grea

În antepenultima etapă a ediţiei 1984-1985 a Diviziei A, Rapidul avea meci la Bacău, iar în preziua partidei, giuleştenii s-au cazat la Oneşti. Rică era antrenorul portarilor.

În dimineaţa jocului, antrenorul Viorel Kraus i-a lăsat pe fotbalişti să se plimbe puţin pe afară, însoţiţi de „Tamango”. În plimbarea lor, jucătorii au dat peste o gală de box care se ţinea în parcul oraşului. Locul îngrădit, oameni de ordone, dar câţiva dintre rapidişti, cu Rică în frunte, au intrat să arunce o privire.

FOTO: „Tamango” a marcat istoria fotbalului românesc și a devenit un simbol al Rapidului

Pe ring erau doi boxeri de categoria grea, iar Ricanu, care era amator de pugilism, a început să dea sfaturi către unul dintre ei, dar așa, mai mult pentru el și cei din jur: „Dăi, bă! Acum, cu stânga. Bagă dreapta. Bagă, băăă!”. Ăla pe care-l luase el la ochi, cam inert. „Bă, da’ prost eşti!”, mai zicea Rică din când în când. În sfârşit, s-a terminat meciul, rapidiştii au revenit la hotel, la masă, după care au plecat spre camere, să-şi facă bagajele ca să pornească spre Bacău, la meci. La lift, cu cine dau nas în nas Rică şi doi dintre jucători? Tocmai cu boxerul pentru care se agita Rică!

„Băi, tăticule, da’prost ești, mă!”

Tipul, destul de mare, doar era la „grea”. Urcă toţi în lift, acesta porneşte, la care Rică, uitându-se cu milă către boxer, i se adresează: „Băi, tăticule, da’prost ești, mă!” Ăla, nedumerit, se întoarce și se uită urât: „Cu cine vorbești tu?”. „Bă, zice Rică – trebuia să-i dai cu dreapta. N-ai văzut cum ţinea garda? Dar dacă eşti prost!”. „Domne, vezi cum vorbeşti, aici nu mai sunt ăla din ring”. La care Rică: „La ce etaj cobori, mă?”. „La cinci”. „Ai noroc că nu cobori cu noi la trei, că te băteam de te rupeam!”, a încheiat Ricanu discuţia.