UE laudă Moldova pentru progresele înregistrate
- Adam Popescu
- 22 septembrie 2010, 15:03
Uniunea Europeană încurajează din nou Republica Moldova prin vocea Germaniei şi Marii Britanii.
„Moldova este pe calea corectă!” - cu acest mesaj au mers la Chişinău ministrul de stat la Ministerul Afacerilor Externe al Germaniei, Werner Hoyer, si ministrul de Stat pentru Europa la Foreign Office-ul Marii Britanii, David Lidington. La întrevederea avută cu premierul moldovean Vlad Filat s-a discutat inclusiv despre efortul internaţional în soluţionarea diferendului transnistrean. „Actuala guvernare de la Chişinău a înregistrat progrese remarcabile în ultimul an şi a reuşit să convingă Uniunea Europeană că are capacitatea de a păşi ireversibil pe drumul european, iar UE este decisă să sprijine în continuare acest efort al Republicii Moldova".
Declaraţia a fost făcută la Chişinău de ministrul de stat la Ministerul Federal al Afacerilor Externe al Germaniei, Werner Hoyer. El a vizitat Republica Moldova împreună cu David Lidington, ministru de stat pentru Europa la Ministerul de Externe al Marii Britanii. Citiţi mai multe pe Deutsche Welle.