Marton Arpad şi Mate Andras Levente acţionează ca şi cum ar fi în Opoziţie şi, secondaţi de colegul senator Gyorgy Frunda, subminează cu brio prerogativele Agenţiei Naţionale de Integritate (ANI) şi caută să pună la adăpost demnitarii faţă de orice sancţiuni care au legătură cu infracţiunile de serviciu. Luarea de mită, traficul de influenţă, delapidarea, abuzul în serviciu, neglijenţa în serviciu dispar ca prin minune dacă ar fi adoptate propunerile UDMR în cazul aleşilor.

Lege pentru soţiile muncitoare

Prin amendamentul lui Andras Levente adus noului Cod Penal, aflat în comisia juridică a Camerei Deputaţilor, definiţia conflictului de interese este modificată esenţial. Actualul text vorbeşte despre obţinerea de către un funcţionar a unui "folos patrimonial nejustificat". Andras a eliminate "nejustificat" şi a rezolvat problema în sensul că folosul este legal, având în vedere că, pentru orice sumă plătită prin cabinetul demnitarului, parlamentarul are un contract. Iniţiativa lui Andras poate fi privită ca o răzbunare pe inspectorii ANI care, în toamna anului trecut, i-au făcut sesizare la Parchet după ce şi-a angajat în intervalul 2010 – 2011 soţia la propriul cabinet parlamentar. În plus, demersul îl priveşte strict personal.

Opozanţii ANI

Explicaţiile celor doi sunt puerile, în sensul că doresc la unison promovarea în cadrul noului Cod Penal a unor legi sută la sută constituţionale. Marton este şi mai subtil, susţinând că în legislaţia nouă nu pot fi amestecaţi demnitarii cu funcţionarii publici.

O parte dintre parlamentarii maghiari, în frunte cu Gyorgy Frunda şi Marton Arpad şi-au exprimat făţiş dezacordul cu anumite legi care privesc funcţionarea ANI. În decembrie anul trecut, parlamentarii UDMR s-au comporat ca un veritabil partid de Opoziţie când au votat alături de USL respingerea bugetului instituţiei.

Frunda este şi el cercetat de inspectorii ANI, după ce aceştia au constatat în conturi sume de bani care depăşesc cu mult veniturile familiei. Gyorgy Frunda are contracte pentru furnizarea de echipamente medicale şi proteze cu aproape toate Casele judeţene de Asigurări de Sănătate, precum şi cu cele ale ministerelor Turismului şi Transporturilor. Nu a trecut nicio sumă la rubrica "valoarea contractului" pe motiv că acesta nu este fixă.

PDL se pune la sfat

Liderul deputaţilor PDL, Mircea Toader a precizat că, la nivelul PDL, nu a fost luată vreo decizie pe propunerile formulate de colegii de la UDMR. “Va fi o discuţie în coaliţie la care va participa şi ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu şi vom vedea ce decizie va fi luată", a declarat, pentru EVZ, parlamentarul democrat-liberal. (Carmen Vintilă)

Nicolicea pendulează

Nici la UNPR apetitul udemerist de scoatere a parlamentarilor de sub incidenţa incompatibilităţilor nu a fost discutat. Pentru deputatul uneperist Eugen Nicolicea amendamentul propus de Marton Arpad nu are cum să treacă de legislativ. “Nu e un amendament care să treacă şi nu-i văd justificarea. Deja în noul Cod Penal, când au făcut enumerarea cu cine este funcţionar sau funcţionar public unii au fost uitaţi, eliminaţi. La treaba asta se mai apucă Marton şi mai elimină pe unii", a comentat Nicolicea.

Explicaţii suplimentare

În schimb, în ceea ce priveşte modificarea definiţiei conflictului de interese prin proprunerea lui Mate Andras nu ar viza angajarea de rude sau acordarea în calitate de primar a unor contracte publice propriilor firme, susţine Nicolicea. De ce? Pentru că din noul Cod Penal a fost eliminată deja incrimanarea acestora, avertizează parlamentarul UNPR. “S-au creat deja portiţe. La articolul 301 nu mai există noţiunea de folosul material, ci de cel patrimonial. Nu poţi să spui că nevasta unui parlamentar este patrimoniu. Nimeni nu mai intră în incidenţa codului penal pentru angajarea unei rude: toţi au fost absolviţi, nu mai au nici o vină. Şi cei care au procese pe rol pentru contracte scapă de puşcărie. (Marius Vulpe)