UDMR își vinde pielea scump

UDMR își vinde pielea scump

Coaliția de guvernare va negocia cu UDMR un nou protocol de colaborare parlamentară abia după învestirea în funcție a viitorului Guvern Viorica Dăncilă, au relatat surse parlamentare pentru EVZ.

Maghiarii nu-și doresc prezența în viitorul Guvern a ministrului Muncii, Lia Olguța Vasilescu, care s-a remarcat în ultimii ani prin declarații acide la adresa UDMR-ului. În același timp, la schimb cu susținerea viitorului cabinet, UDMR este așteptat să ceară sprijinul PSD pentru o serie de proiecte legislative precum consacrarea zilei de 15 martie ca sărbătoare a maghiarilor din România, înfiinţarea Liceului Teologic Romano - Catolic din Târgu Mureş, prelungirea termenelor pentru restituirea imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, dar și extinderea folosirii limbii materne în administrația publică locală.

Funcții

Din pachetul de negociere PSD-UDMR vor mai face parte asigurarea în continuare a prezenței reprezentantaților maghiari în eșaloanele inferioare ale guvernării: câte un secretar de stat în Ministerul Sănătății și în Departamentul pentru Relații Interetnice, dar și alți directori, secretari de stat și membri în conducerile unor instituții guvernamentale, precum Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură sau Autoritatea Naţională de Reglementări în domeniul Energiei.

Autonomie

La negocierile de luni cu premierul desemnat Viorica Dăncilă și liderul PSD, Liviu Dragnea, UDMR-ul a ridicat problema „relațiilor româno-maghiare”, dar liderul social-democrat a spus că autonomia teritorială nu a fost abordată. UDMR, alături de PCM și PPMT, au adoptat la începutul anului o Rezoluție comună în care afirmă că „autonomia teritorială a Ținutului Secuiesc trebuie să se concretizeze ca o regiune autonomă în limitele sale istorice”. „În ceea ce privește statutul limbii maghiare în regiune, acesta ar trebui să fie egal cu cel al limbii române”, se arată în Rezoluție.

Ne puteți urmări și pe Google News