Ucraina e şi ea rasistă

Ucraina e şi ea rasistă

Autorităţile ucrainiene se confruntă cu un număr tot mai mare de agresiuni rasiste, potrivit unui raport întocmit de organizaţia Amnesty International, relatează AFP.

Organizaţia pentru apărarea drepturilor omului  a cerut Ucrainei să ia măsuri în acest sens. Potrivit Amnesty International,  patru cetăţeni stăini au fost asasinaţi la Kiev de la începutul anului 2008, din cauza culorii pielii.

"Autorităţile ucrainene nu îşi pot permite să ignore xenofobia" şi rasismul, a declarat directorul general al organizaţiei, Nicola Duckworth. Potrivit unui raport Amnesty, peste 30 de agresiuni cu conotaţie rasistă au avut loc în Ucraina în 2008.

În 2007 au fost comise 60 de astfel de agresiuni, dintre care şase crime, adaugă organizaţia. Majoritatea victimelor actelor de rasism au fost asiaticii şi africanii, precizează Amnesty.

Ne puteți urmări și pe Google News