S-a decis! Ce se va întâmpla cu Uber, Bolt și Clever, serviciile de transport preferate de milioane de români

S-a decis! Ce se va întâmpla cu Uber, Bolt și Clever, serviciile de transport preferate de milioane de români

Reprezentanții companiilor Uber, Bolt și Clever au avut astăzi o întâlnire cu Ministrul Transportului, Răzvan Cuc, și au ajuns la o înțelegere: ministrul le-a promis că va pune în dezbatere publică un proiect de ordonanță.

„Am ajuns la o înțelegere și este un pas mare înainte pe care l-am făcut și pe care ar fi trebuit să îl facem în urmă cu două luni. Autoritățile ne-au promis că astăzi vor pune în dezbatere publică proiectul de ordonanță, dar acest lucru nu schimbă cu nimic ce se întâmplă: amenzi și timp pierdut", a declarat Cătălin Codreanu, președinte al Coaliției pentru Economica Digitală, potrivit jurnaliștilor de la economica.net.

Totodată, aceștia au discutat și despre următoarele schimbări:

  • șoferii care vor să transporte persoane prin intermediul aplicațiilor Uber, Clever și Bolt nu trebuie să aibă un autovehicul mai vechi de 15 ani
  • aceștia trebuie să depună un dosar la ARR care să cuprindă cazierul, certificatul medical, dovada că sunt PFA și atestatul de șofer profesionist
  • autovehiculul cu care vor transporta oameni trebuie să fie în proprietarea lor

 

Ne puteți urmări și pe Google News

"Așa cum propuneau dânșii ca vârsta maximă a mașinii să fie de până la opt ani, era o prevedere absurdă având în vedere că vârsta medie a parcului auto din România este de 15 ani. De asemenea, am obținut și o prevedere în ceea ce privește proprietatea mașinii astfel încât atât soțul și soția să poată folosi mașina, pentru că în medie, o familie din România deține o singură mașină", a mai spus Cătălin Codreanu, președinte al Coaliției pentru Economica Digitală, pentru Economica.net.

 

Amintim că până când aceste modificări nu vor fi aprobate de Guvern, șoferii Uber, Bolt sau Clever pot fi în continuare amendați de polițiști.