Turnul Eiffel a ajuns să domine capitala Franţei în urma unui concurs de arhitectura lansat cu prilejul Expoziţiei Universale din 1889, care marca strălucitor centenarul Revoluţiei Franceze.
Concursul avea în vedere ridicarea, pe locul numit Champ de Mars, a unui turn din fier, cu baza pătrată, având latura de 125 de metri şi înălţimea de 300 de metri. Au fost înscrise nu mai puţin de 107 proiecte. Dintre toate, a fost ales acela prezentat de Gustave Eiffel, Maurice Koechlin, Emile Nouguier şi Stephen Sauvestre. Timp de cinci luni, zeci de oameni au săpat numai cu lopata, evacuând pamantul scos cu ajutorul unor vagonete trase de cai sau al unor vehicule cu abur. Fundaţiile au fost umplute cu zidărie, pentru a fixa montanţii fiecăruia dintre cele 4 picioare ale turnului. Odată fundaţiile finalizate, turnul a început să se înalţe văzând cu ochii. Peste 18.000 de piese fuseseră fabricate şi urmau să fie asamblate pentru a construi structura de metal, încheiată cu ajutorul a 2.500.000 de nituri.
Recomandările noastre