Turneul de la Palermo. Italia este la picioarele lui Halep. Se cere derogarea de la obligația carantinei
- Alexandru Toader
- 25 iulie 2020, 10:54
Organizatorii turneului WTA de la Palermo cer o derogare de la obligaţia carantinei instituite pentru persoanele care vin din România.
Autoritățile din Italia au impus carantină obligatorie de 14 zile pentru români și pentru bulgari. Însă, organizatorii turneului de la Palermo au luat măsuri și au cerut o derogare pentru româncele care vor participa la această competiție, care se va desfășura în perioada 1-9 august.
„Am primit o solicitare urgentă ministrului Sănătăţii, Roberto Speranza, pentru a cere o derogare la ultima ordonanţă pentru jucătoarele de tenis care vor participa la turneu”, a explicat, într-un comunicat, directorul turneului, Oliviero Palma.
Ministrul Sănătăţii anunţase anterior că a semnat vineri o ordonanţă care impune carantina la intrarea în Italia pentru toate persoanele care vin din România şi Bulgaria.
„Această decizie ar penaliza jucătoare ca Simona Halep, numărul doi mondial şi deţinătoarea titlului la Wimbledon, care nu ar mai putea participa la turneul de la Palermo”, a adăugat Palma.
În cadrul întrecerii de la Palermo vor evolua româncele Simona Halep (2 WTA), Sorana Cîrstea (75 WTA), Irina Begu (81 WTA) și Patricia Țig (85 WTA). De asemena, rezerve pentru calificări mai sunt Irina Bara și Jacqueline Cristian.
Pe tabloul principal, Simona Halep va avea câteva adversare de top. Johanna Konta, Petra Martic, Marketa Vondrousova, Maria Sakkari, Anett Kontaveit, Elise Mertens şi Dona Vekic sunt câteva dintre jucătoarele de top care vor fi prezente.
De asemenea, pe lista participantelor sunt şi alte două foste câştigătoare de Grand Slam, în afara Simonei Halep: Jelena Ostapenko, letona care a învins-o pe Simona în finala din 2017, şi Svetlana Kuzneţova. În plus, oficialii de la Palermo au anunţat că au păstrat un wild-card pe care intenţionează să îl ofere unei alte jucătoare de top 10. Kiki Bertens pare cea mai plauzibilă variantă, iar jucătoarea olandeză este foarte puternică în jocul pe zgură.
După ce va participa la turneul din Sicilia, Simona Halep va concura și la Praga, tot pe zgură. Evenimentul din Cehia este programat în perioada 10 - 16 august.