Autoritățile turce au ordonat luni refugiaților sirieni neînregistrați în oraș să părăsească Istanbulul până pe 20 august.
Într-o declarație scrisă, biroul guvernatorului din Istanbul le-a cerut refugiaților sirieni înregistrați în altă parte în Turcia să părăsească orașul și să se întoarcă în locurile lor de înregistrare până pe 20 august. Potrivit declarației, cei care nu se vor supune ordinului vor fi transferați cu forța, în conformitate cu directivele Ministerului de Interne din Turcia. Peste 547.000 de sirieni înregistrați locuiesc în Istanbul, Turcia găzduind pe teritoriul său aproximativ 3,6 milioane de refugiați sirieni. Biroul guvernatorului a declarat că Istanbulul nu mai primește acum alte înregistrări, menționând că toți imigranții ilegali fără înregistrare sau statut de protecție temporară vor fi prinși și deportați, în încercarea autorităților de a combate imigrația ilegală. De asemenea, biroul guvernatorului le-a cerut refugiaților să aibă la ei permisele de drum, deoarece au loc mereu controale în stațiile de autobuz și de gară din oraș, precum și în aeroporturi și toate celelalte servicii de transport. În 2016, Turcia le-a interzis refugiaților sirieni care se aflau în țară sub regim de protecție temporară să părăsească fără permis locurile unde au fost înregistrați.