Turcia este pierdută pentru NATO. Erdogan vrea să cumpere avioane Sukhoi-35 de la Putin!
- Plugaru Radu
- 28 septembrie 2019, 10:31
Rusia și Turcia poartă discuții despre posibila vânzare de avioane de vânătoare Sukhoi Su-35 către Ankara, relatează agenția rusă de știri RIA Novosti, care citează un înalt oficial rus.
Un avion de luptă rusesc Su-35 a fost expus la Festivalul de Tehnologie Aerospațială care a avut loc la Istanbul între 17-22 septembrie.
În luna august a acestui an, președintele turc Recep Tayyip Erdoğan a confirmat faptul că Turcia ar putea achiziționa un avion de luptă fabricat în Rusia pentru forțele aeriene, în locul avionului F-35.
Pe 27 august, vicepremierul rus Yuri Borisov a declarat că Turcia arată un interes real pentru echipamentele militare rusești și anume avioanele de luptă Su-35.
„Le-am prezentat toate echipamentele noastre la valoarea nominală, alegerea este a lor, au arătat un interes real”, a declarat acesta.
Turcia a intrat în conflict cu Statele Unite în ceea ce privește achiziționarea sistemelor de rachete S-400 produse de Rusia, despre care Washingtonul afirmă că nu sunt compatibile cu echipamentele NATO și reprezintă o amenințare la adresa alianței nord atlantice.
Ca urmare a acestui diferend, Turcia a fost eliminată din programul de dezvoltare și achiziție F-35.
Cu toate acestea, Turcia afirmă că sistemele de rachete S-400 nu ar fi integrate în sistemele NATO și prin urmare nu reprezintă o amenințare pentru alianță.