Poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice Galaţi au pus în executare zece mandate de percheziţie domiciliară şi cinci mandate de aducere, într-un dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de contrabandă, fals material în înscrisuri oficiale şi uz de fals, fals intelectual şi abuz în serviciu, toate în formă continuată.

Potrivit polițiștilor, doi funcţionari din cadrul Biroului Vamal de Frontieră Galaţi ar fi folosit mai multe adrese emise de instituţia din care fac parte, precum şi fotocopii ale unor decizii penale pronunţate de instanţele gălăţene, contrafăcute prin inserarea unor menţiuni necorespunzătoare adevărului şi, în baza acestora, ar fi solicitat Inspectoratului de Poliţie Judeţean Galaţi predarea cantităţilor de ţigări indisponibilizate de organele de poliţie în mai multe dosare penale de contraband, relatează Agerpres.

Cei doi ar fi determinat astfel un poliţist din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Galaţi să le predea cantitatea de 340 baxuri ţigarete de contrabandă, contrar dispoziţiilor legale cuprinse în Codul Fiscal şi în Codul de Procedură Penală.

În urma cerectărilor s-a constatat o lipsă în gestiunea unui lucrător din cadrul Biroului Vamal de Frontieră Galaţi, de 2.448 baxuri ţigarete, poliţiştii continuând verificările în vederea identificării destinaţiei bunurilor, a stabilirii întregii activităţi infracţionale şi a completării probatoriului în acest sens.