Tudorel Toader, posibil viitor ministru al Justiţiei, are venituri fabuloase. A făcut parte din comisia de doctorat a şefei DNA Laura Codruţa Kovesi
- Dodo Romniceanu
- 22 februarie 2017, 10:47
Rectorul Universităţii „Alexandru Ioan Cuza din Iaşi”, prof. univ.dr. Tudorel Toader, despre care se spune că ar fi în negocieri avansate cu premierul Grindeanu pentru preluarea Ministerului Justiţiei, are venituri anuale fabuloase, potrivit propriilor declaraţii.
Bugetul.ro scrie că, din declaraţia de avere din luna iunie a lui 2016, reputatul profesor a câștigat într-un an aproximativ 500.000 de lei (aproximativ 111.000 euro)
Tudorel Toader a încasat 266.578 de lei ca profesor al Universității „Al.I. Cuza”, 207.646 de lei în perioada în care a fost judecător la CCR, 1.191 de lei de la Universitatea de Vest din Timișoara, 4.175 de la Universitatea „Titu Maiorescu” din Capitală, 7.397 de lei de la Consiliul Superior al Magistraturii, 3.217 lei de la Academia de Poliție „A.I. Cuza” din București și 714 lei de la Universitatea București. În total, 490.918 lei.
Acesta a mai câștigat 15.301 lei din cedarea folosinței unor bunuri. Totodată, soția sa, în calitate de cadru didactic și medic, a obținut 48.154 de lei.
De asemenea, posibilul viitor ministru al Justiției are în proprietate șase terenuri în județul Vrancea și unul în Iași. Mai mult, el deține trei apartamente (două în Focșani și unul în Iași), dar și trei case de locuit, una în Iași și două în localitatea Vulturu, județul Vrancea.
Rectorul Universității „A.I. Cuza” are și două credite ipotecare, unul în valoarea de 70.769 de euro și altul de 50.000 de lei.
În anul fiscal anterior completării declarației de avere, Tudorel Toader a înstrăinat un automobil Volkswagen, în schimbul căruia a primit 5.000 de euro. (Mai multe detalii pe bugetul.ro)
Tudorel Toader s-a născut la data de 25 martie 1960 în com. Vulturu (județul Vrancea). A urmat între anii 1982-1986 cursurile Facultății de Drept din cadrul Universității "Al.I. Cuza" Iași, pe care a absolvit-o ca șef de promoție. După absolvirea Facultății, a fost numit în funcția de procuror la Procuratura Locală Panciu, jud. Vrancea (1986-1990).
În anul 1990, a fost angajat ca asistent universitar la Facultatea de Drept a Universității "Al.I. Cuza" Iași. De asemenea, în anul 1991 a promovat examenul de avocat în cadrul Baroului Iași.
A fost învestit în această funcție la 6 octombrie 2006. În perioada în care a fost judecător la CCR, demisionând din Barou. La data de 13 iulie 2007 a depus jurământul pentru un mandat de nouă ani, care a expirat în 2016.
”Rectorul Universităţii Alexandru Ioan Cuza a fost atent cu soţia sa şi i-a aprobat acesteia o bursă de 30.000 euro din fonduri europene. În acea perioadă, Tudorel Toader era judecător la Curtea Constituţională. Rectorul Universităţii Alexandru Ioan Cuza, a fost membru al unei comisii care i-a aprobat soţiei sale o bursă postdoctorală de 1.000 euro pe lună pe o perioadă de aproape 3 ani, bani plătiţi din fonduri europene. DNA a aflat de această afacere pe când îl ancheta pe rectorul UMF Iaşi, Vasile Astărăstoae”, scria în octombrie 2016 7 est.ro.
Potrivit romaniacurata.ro, Toader a votat pentru validarea referendumului privind demiterea lui Băsescu. La criza din vara lui 2012 privind suspendarea preşedintelui Traian Băsescu, Tudorel Toader a fost unul dintre cei 3 judecători ai CCR care au votat pentru validarea rezultatului referendumului privind demiterea preşedintelui.
De asemenea, profesorul Tudorel Toader a facut parte din Comisia de doctorat a Laurei Codruţa Kovesi. Aceasta a susţinut pe 16 decembrie 2011, la Timişoara, teza de doctorat “Combaterea crimei organizate prin dispoziţii de drept penal”.