Tudorache promite alegeri corecte. Dragnea e sceptic

Tudorache promite alegeri corecte. Dragnea e sceptic

Noul ministru de Interne, Dragoș Tudorache, a depus jurământul și a promis că va organiza alegeri corecte. Liviu Dragnea îl suspectează că este omul PNL

La circa o oră după ce președintele Iohannis i-a cerut să organizeze alegerile „ca la carte”, noul ministru de Interne a organizat o conferință de presă în care a promis că „MAI va fi echidistant”. Declarațiile sale au fost făcute pe fondul numeroaselor critici venite dinspre PSD și ALDE.

Tăriceanu: Succesorul lui Tobă, „un nimeni”

„Am înţeles că l-au pus la Ministerul de Interne pe un domn de care se spune că e PNL. O să ne uităm cu foarte mare atenţie”, a spus președintele PSD Liviu Dragnea, încă nemulțumit că Petre Tobă a fost schimbat. Potrivit lui Dragnea, în cazul lui Tobă „nu a ieşit cu plagiatul, a apărut o problemă penală şi locul s-a eliberat”. De altfel, PSD nu va trimite un consilier care să-l asiste pe noul ministru, așa cum a cerut acesta. Copreședintele ALDE Călin Popescu Tăriceanu a fost chiar mai dur decât Dragnea. „Pentru mine este un nimeni (...) Ce am citit prin presă este că face parte din categoria «talibanilor» din Guvernul condus de dl. Cioloş”, a spus președintele Senatului.

Pe fondul acestor suspiciuni, președintele Klaus Iohannis a cerut guvernului tehnocrat „să dovedească că își face treaba”. „Vă urez o toamnă care cu siguranţă va fi fierbinte din punct de vedere politic şi electoral, dar în acelaşi timp vă doresc să dovediţi că şi în această situaţie şi în această conjuctură Guvernul tehnocra t îşi face treaba aşa cum a primit mandatul: ducând la bun sfârşit ce aţi început, garantând organizarea unor alegeri ca la carte”, a spus Klaus Iohannis, cu ocazia depunerii jurământului de către Tudorache. Președintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a absentat de la ceremonie. PSD a fost reprezentat de președintele interimar al Camerei Deputaților, Florin Iordache.

Promisiuni și noi „pachete de măsuri”

Noul ministru de Interne a răspuns suspiciunilor și îndemnurilor externe, anunțând „un pachet” de măsuri privind alegerile. El a declarat că va înfiinţa o structură de coordonare care va organiza alegerile şi va ţine legătura cu AEP. De asemenea, noua structură va dialoga „continuu” cu partidele politice „care sunt actorii principali ai următoarelor trei luni”. „Obiectivul meu în acest domeniu este să menţin neutralitatea şi echidistanţa totală a acestui minister”, a promis Tudorache.

DIPI va fi „efi cientizat”

„Am un mandat foarte clar din partea prim-ministrului şi din partea preşedintelui de a mă apleca în următoarele săptămâni, împreună cu colegii din minister, pentru a găsi cele mai bune măsuri prin care să eficientizăm activitatea DIPI, să îi asigurăm o responsabilizare atât în interiorul ministerului”, a anunțat noul ministru de Interne. O altă prioritate o va reprezenta continuarea măsurilor iniţiate după tragedia de la clubul Colectiv, în ce priveşte reorganizarea sistemului de răspuns la situaţii de urgenţă. În acest sens, Tudorache a anunţat că doreşte să fie organizată cât mai rapid o simulare prin care să fie testat în mod practic modul în care funcţionează noul cadru normativ.