Trupurile tinerelor luate de ape au fost găsite. Autoritățile italiene continuă căutările
- Mădălina Sfrijan
- 2 iunie 2024, 14:11
Trupurile celor două fete au fost scoase din apele învolburate ale râului Natisone. Patrizia, Bianca și Cristian au fost prinși în mijlocul puhoaielor, iar salvarea lor a fost imposibilă. Conform primelor informații, acestea au fost găsite la aproximativ 700 și 1000 de metri de locul în care au fost filmate.
Trupurile tinerelor luate de ape in Italia, găsite de autorități
Imaginile cu cei trei tineri de origine română au făcut înconjurul lumii. Surprinși de apele învolburate ale râului Natisone, aceștia au primit indicații să stea apropiați pentru a face față presiunii puhoaielor.
După încă o noapte de căutare, trupurile neînsuflețite ale celor două tinere au fost găsite. Operațiunile de căutare continuă în cazul tânărului, care era rezident în Italia și a condus autoturismul spre locul respectiv.
Au fost găsite și obiectele personale ale tinerelor
Inițial, autoritățile italiene au găsit telefonul mobil al unuia dintre cei trei tineri. De asemenea, geanta uneia dintre fete, precum și alte obiecte personale au scoase din ape.
Conform autorităților, Patrizia Cormos avea 20 de ani și era rezidentă în Balsadella di Campoformido. Înainte de a merge la Natisone, aceasta susținuse un examen la Academia de Arte Frumoase. Aceasta ar fi ieșit să se plimbe împreună cu Bianca Doroș și iubitul acesteia.
„Doi prieteni veniseră să o viziteze. Mă rugase să o lase să merg cu ei, să petrecem ceva timp împreună. Eu îi sugerasem să nu meargă, pentru că lucrase cu o seară înainte şi era obosită.”, a declarat mama Patriziei Cormos.
Italia. Trupul lui Cristian nu a fost recuperat
Pompierii italieni, împreună cu alți angajați ai structurilor de ordine publică și de voluntari fac eforturi pentru a găsi și trupul tânărului.
„Mulţumim celor care lucrează neobosit la operaţiunile de căutare şi de urgenţă. Urmărim toate noutăţile cu cea mai mare atenţie şi profundă compasiune.”, a transmis Lorenzo Fontana, preşedintele Camerei Deputaţilor din Italia.