Trump va depune jurământul în interior. Despre ce va fi discursul inaugural

Trump va depune jurământul în interior. Despre ce va fi discursul inauguralDonald Trump și Melania Trump. Sursa foto: Captură de ecran X/MargoMartin

Președintele ales Donald Trump a ajuns sâmbătă seara în zona Washingtonului pentru a marca revenirea sa la putere, înaintea unei ceremonii de inaugurare, care a fost modificată din cauza temperaturilor scăzute.

Donald Trump, din nou la Casa Albă

Donald Trump a călătorit la bordul unui avion Air Force, trimis de președintele în exercițiu Joe Biden, din Palm Beach, Florida, unde și-a pregătit tranziția după câștigarea alegerilor din 5 noiembrie în fața vicepreședintelui democrat Kamala Harris.

Însoțit de soția sa, Melania, fiul Barron, fiica Ivanka și soțul acesteia, Jared Kushner, Trump a ajuns pe aeroportul Dulles din suburbiile Virginiei.

Ulterior, el s-a deplasat la clubul său de golf din Sterling, Virginia, situat la periferia Washingtonului.

Leo Days, imitator al lui Presley, a ținut un spectacol pentru cei doi

Leo Days, un imitator al lui Elvis Presley, a susținut o serenadă pentru viitorul președintele ales și prima doamnă, înainte de o recepție la care au participat circa urmată de un foc de artificii. Un consilier a postat un videoclip pe rețelele de socializare în care cântărețul interpretează în timp ce familia Trump îl urmărește.

Donald Trump, în vârstă de 78 de ani, va organiza duminică un miting cu susținători în Capital One Arena din centrul Washingtonului, în ajunul inaugurării sale, iar luni după-amiază va avea loc un eveniment post-inaugurare.

Ceremonia de inaugurare a fost mutată

Din cauza prognozei de vreme rece pentru ziua de luni, ceremoniile de inaugurare ale lui Donald Trump au fost mutate din fațada de vest a Capitoliului SUA în interiorul Capitol Rotunda, iar parada de pe Pennsylvania Avenue va avea loc la Capital One Arena.

Trump va depune jurământul la ora 17:00 GMT în interiorul Capitoliului și va susține un discurs inaugural, care este de obicei un moment simbolic pentru stabilirea mandatului de patru ani.

Acesta a declarat pentru pentru NBC News că tema discursului va fi „unitatea și puterea, precum și cuvântul «echitate»”.

Va fi prima dată de la a doua învestire a lui Ronald Reagan, din ianuarie 1985, când evenimentul va fi mutat în interior.

Cum își va începe Donald Trump mandatul

Dintre cei peste 220.000 de invitați cu bilet care urmau să participe la ceremonia de inaugurare din incinta Capitoliului SUA, majoritatea oamenilor nu vor putea asista la depunerea jurământului în interiorul clădirii.

Doar o mică parte dintre aceștia vor putea să încapă în Capital One Arena, care are o capacitate de 20.000 de locuri, și vor putea vedea inaugurarea, unde vor participa atât artiști, cât și participanți la paradă.

După revenirea la Casa Albă luni după-amiază, Donald Trump este așteptat să semneze zeci de ordine executive și directive, vizând măsuri pentru restricționarea migrației, stimularea producției de energie a Statelor Unite și alte priorități.

Joe Biden va fi prezent

Donald Trump, care a fost președinte SUA între 2017 și 2021, a refuzat inițial să participe la învestirea lui Joe Biden, cel care l-a învins în 2020. Înainte de ceremonie, Trump a părăsit Washingtonul pentru Florida, promițând că „ne vom întoarce într-o anumită formă”.

Cu două săptămâni înainte, pe 6 ianuarie 2021, susținătorii lui Trump au atacat Capitoliul SUA în încercarea de a împiedica certificarea victoriei lui Biden de către legislatori.

Joe Biden va participa la ceremonia de învestire a lui Trump, programată pentru luni.

Capitoliu America

Atac asupra Capitoliului. Sursa foto: arhivă evz