La Casa Albă avem un Președinte neconvențional, cu multe porniri anti-sistem. E un lucru cunoscut. Pe de altă parte, întreaga sa administrație a intrat în logica de îndiguire, nuanțare și moderare a vulcanicului președinte al SUA.

Că reușesc sau nu e o discuție întreagă, dacă e să considerăm numai demisia consilierului economic după introducerea taxelor pe importurile de oțel și închiderea pieței libere sau perspectiva demisiei consilierului pe securitate, H.R.McMasters, vizând abordările privind investigațiile ingerințelor Rusiei în alegeri.

Ultimul gest care a cutremurat administrația a fost anunțul privind acceptarea întâlnirii Trump- Kim Jong un, la cererea acestuia. Gestul a stârnit rumoare și semne de întrebare privind oportunitatea și gradul de pregătire a unei asemenea întâlniri, dar mai ales privind acordarea liderului nord-coreean a unui premiu nesperat, unui podium și unei surse de propagandă enormă prin întâlnirea cu un președinte american.

Ulterior, subiectul a fost îndulcit de către administrație, intervenind un număr de condiții care conțin probe certe, verificabile, pentru încetarea testelor cu rachete balistice și cu arme nucleare, dar și denuclearizarea peninsulei Coreea.

Criticii lui Donald Trump și scepticii se păstrează pe pozițiile unei abordări de novice și nepregătite a unei asemenea întâlniri, fără nici un avantaj pentru SUA, fără nici o probă de bună credință, nici măcar eliberarea celor trei cetățeni americani deținuți de către Kim Jong un în Coreea de Nord. Și probele concrete așteptate din partea lui Kim sunt dubitabile, greu de identificat și verificat de către specialiști certificați.

Cum pe domeniul relațiilor cu Coreea de Nord negociatorul specializat tocmai s-a retras din Departamentul de Stat iar SUA nu are nici măcar ambasador la Seul, o asemenea abordare pare a fi un gest de frondă cu risc maxim, dacă nu o adevărată nebunie, cât timp zona tehnică și cea diplomatică a Departamentului de Stat nu a acoperit substanța pașilor spre o întâlnire la nivel înalt.

Pe de altă parte, susținătorii lui Trump vorbesc despre forța și ineditul adus de Trump prin abordările sale neconvenționale și presiunile sancțiunilor comerciale și ale amenințărilor militare. Acestea au răsturnat obișnuitele mantre și construcții limitate ale diplomației.

În plus, apropiații lui Trump susțin că rezultatul sancțiunilor fără precedent și amenințărilor a fost punerea lui colț a lui Kim Jong un și forțarea sa la cedări și dialog, mai întâi prin participarea la olimpiada de iarnă și prezența sorei sale la Seul, apoi prin întâlnirea inter-coreeană de top, în fine, prin deschiderea spre dialog cu SUA, admițând blocarea programului nuclear și balistic, denuclearizarea și acceptând exercițiile militare americano-sud coreene care se desfășoară anual.

Novice sau aventurier, geniu sau neavenit în ale diplomației, cert este că Donald Trump a obținut un nou efect spectaculos, caracteristic personalității sale, în privința unei rupturi de stagnare în relația cu Coreea de Nord, așa cum a făcut-o, într-o măsură ce urmează a fi demonstrată, în Orientul Mijlociu, prin anunțul privind mutarea ambasadei și recunoașterea capitalei Israelului în Ierusalimul reunificat.

Și de această dată, șocul diplomatic vizează partenerii și contra-partea în discuții, Kim Jong un, dar în primul rând instituțiile și diplomația americană. Neconvenționalul și impulsivul Președinte a obligat acum Departamentul de Stat să reacționeze și să pregătească vizita indiferent de context și premise.

Pe de altă parte, nu putem nega deja faptul că instituțiile statului și profesioniștii securității, apărării și ai relațiilor internaționale, cu precădere cei legați de conflicte, par să fi învățat lecția gestionării pornirilor, deciziilor și declarațiilor președintelui. Deja aparatul a preluat și nuanțat perspectiva întâlnirii din luna mai, forțând, la nivelele inferioare, poziționări și decizii în Coreea de Nord.

Atacul la vârf a făcut ca, perspectiva marelui premiu al întâlnirii cu Președintele SUA – indiferent cum va fi utilizată – să-l determine pe liderul nord-coreean să schimbe dramatic abordările. De la sancțiuni, izolare, presiuni majore, are în perspectivă un premiu mare, un premiu pentru care trebuie să plătească.

Revenirea din drum e periculoasă și costisitoare, mai mult chiar în regimul autoritar al lui Kim decât în cel democratic al lui Donald Trump, unde jocul la risc mare aduce și premii pe măsură, avantaje pe care președintele forțează întregul sistem de putere și administrația americană să le vizeze, cu un nivel de ambiție superior și inexistent până astăzi.

Și în acest caz, valoarea jocului e dată de încrederea proprie, de voință și îndrăzneală. Și, firește, de finalitate. Sub presiunea lui Trump, sistemul american forțează o ruptură în șahul etern cu Kim, chiar dacă-l aduce pe liderul american lângă șeful unui stat implicat în proliferare nucleară ilegală și agresiune asupra vecinilor săi și a lumii, care amenință cu utilizarea armei nucleare, în timp ce se ocupă cu torturarea, înfometarea și distrugerea propriului popor.

Rezultatul ar putea fi spectaculos, încheierea părții acute a crizei sau chiar a crizei pe termen lung, ceea ce l-ar împinge pe Trump spre premiul Nobel pentru Pace, sau ar putea să fie un eșec și un dezastru, soldat cu obligativitatea utilizării forței pentru a preveni amenințarea nucleară iminentă asupra propriului teritoriu. Un joc cât un nou mandat la Casa Albă.