TRUMP a IDENTIFICAT criminali și posibili teroriști în grupul MIILOR de MIGRANȚi care se îndreaptă către SUA
- Gabriel Valentin
- 23 octombrie 2018, 10:22
Donald Trump a declarat luni că membri ai unei bande foarte violente şi persoane originare din Orientul Mijlociu se află în caravana miilor de migranţi ce se îndreaptă de câteva zile spre Statele Unite
„Luaţi-vă camera de filmat, duceţi-vă în mijlocul lor şi căutaţi-i. Veţi găsi din MS-13, veţi găsi din Orientul Mijlociu, veţi găsi de toate”, a declarat preşedintele american reporterilor, înainte de a se îmbarca spre Texas. „Nu le permitem să vină în ţara noastră. Vrem siguranţă, vrem securitate”, a insistat el. „Am văzut rapoarte şi există mulţi din aceştia în acest grup” de migranţi, a mai spus el.
Banda Mara Salvatrucha (MS-13), dintre care majoritatea membrilor săi sunt originari din El Salvador, s-a născut pe străzile oraşului Los Angeles în anii 1980, dar acum răspândeşte teroarea în Guatemala, Honduras şi El Salvador. În mai, Casa Albă i-a numit „animale violente” pe membrii acestui grup.
Donald Trump se referă adesea la această bandă pentru a-şi justifica retorica anti-imigraţie.
Luni dimineaţă, el a reproşat pe Twitter armatei şi poliţiei mexicane că sunt "incapabile" să-i aresteze pe migranţi.
„Criminali şi necunoscuţi din Orientul Mijlociu s-au amestecat” cu migranţii, a adăugat el, spunând că a atras atenţia armatei americane şi poliţiştilor de frontieră asupra problemei pe care a numit-o urgenţă naţională.
El a anunţat o reducere imediată a ajutorului pentru trei ţări din America Centrală - Honduras, El Salvador şi Guatemala - acuzându-le că nu au putut „să oprească oamenii să-şi părăsească ţara pentru a intra ilegal în Statele Unite”.
Înfruntând setea, căldura şi epuizarea, miile de migranţi - peste 7.000 potrivit ONU - au pornit din nou la drum luni dimineaţă, după o a doua noapte petrecută în Mexic, pentru a încerca să ajungă la graniţa cu Statele Unite, aflată la 3.000 km distanţă.
Mulţi dintre ei au plecat la 13 octombrie din San Pedro Sula, un oraş din nordul Hondurasului, fugind de violenţă şi mizerie, relatează Agerpres.