TRUMP va DISTRUGE măsurile lui OBAMA cu privire la marijuana. DROGUL ar putea fi din nou complet ilegal în SUA

TRUMP va DISTRUGE măsurile lui OBAMA cu privire la marijuana. DROGUL ar putea fi din nou complet ilegal în SUA

Departamentul de Justiție din SUA va revoca în cursul zilei de joi politicile îngăduitoare privind consumul de marijuana aplicate de regimul fostului președinte american, Barack Obama, conform unei surse are cunoaște planul de schimbare a legilor, scrie Reuters.

Politica din epoca lui Obama cu privire la acest aspect recunoștea că marijuana este „un drog periculos”, dar permitea administrațiilor locale și statale din SUA să ia măsurile pe care le consideră potrivite, în funcție de circumstanțele din zona respectivă, mai degrabă decât să ceară aplicarea strictă a legilor federale. Planul, schițat de James Cole, fostul adjunct al procurorului general american, permitea mișcărilor locale care militau pentru legalizarea acestui drog să aibă succes în a crea un mediu legal mai permisiv pentru consumatori, potrivit Reuters.

 

Actualul Procuror General, Jeff Sessions, este promotorul acestei schimbări anunțate recent, spun surse anonime pentru Associated Press. Planul procurorului este de a lăsa judecătorii federali să decidă cât de dur să aplice legile federale cu privire la marijuana, au adăugat sursele.

Noile schimbări riscă să aducă foarte multă confuzie în privința legalității acțiunilor de creștere, vânzare și consum de canabis, având în vedere că legea federală, care pedepsește aceste fapte, ar intra în contradicție cu legalizarea instituită în mai multe state americane. În urmă cu doar câteva zile, s-au deschis mai multe magazine care vând marijuana în scopuri recreaționale, în statul California, lansând astfel în SUA o nouă piață pentru drog, conform CNBC.

Măsurile administrației Obama au schimbat semnificativ cadrul legal pentru consumul și vânzarea de canabis. La nivel federal, sentințele minime obligatorii au fost desființate. Mai mult, fostul președinte american a transformat un sistem care pedepsea consumatorii de droguri, în general, în unul care tratează această criză ca pe una de sănătate publică, finanțând programe care să combată dependența de analgezice opioide și heroină. Din 2013, președintele a anunțat clar că administrația SUA nu va sta în calea legalizărilor la nivelul statelor federației.

Candidatura actualului președinte american, Donald Trump, a fost marcată de promisiuni de înăsprire a pedepselor pentru cei care comit infracțiuni în legătură cu drogurile, iar a acest lucru a fost evident atunci când l-a numit în funcție pe Jeff Sessions. Procurorul General declara cândva că  „oamenii buni nu fumează marijuana”, potrivit Vox.

Este de văzut dacă noile schimbări vor afecta și consumul de marijuana în scopuri medicinale, care este protejat momentan de un set de reglementări cu privire la cheltuielile publice. Până în acest moment, mai mult de 10 state au legalizat sau dezincriminat consumul de canabis, în timp ce mai puțin de 5 au o interdicție totală a acestui drog.