„Trump al CEHIEI” a CÂȘTIGAT alegerile generale. Miliardarul este viitorul PREMIER de la Praga

„Trump al CEHIEI” a CÂȘTIGAT alegerile generale. Miliardarul este viitorul PREMIER de la Praga

Candidatul miliardar populist Andrej Babis, „Trump al Cehiei” și partidul său (ANO) au câștigat, ieri, alegerile generale din Cehia.

Andrej Babis (63 de ani) este al doilea cel mai bogat om din țară și a făcut campanie electorală cu o platformă anti-sistem și eurosceptică.

După numărarea tuturor voturilor, mișcarea sa de centrul ANO (Da) a obținut aproape 30% dintre sufragii, aproape de trei ori mai multe decât principalul său rival.

Partidul Civic Democrat (centru-dreapta) și Partidul Piraților s-au clasat pe locul doi, respectiv trei, în scrutinul parlamentar de ieri, fiecare cu câte 10% din voturi.  Pirații debutează, astfel în Parlament, ocupând 22 de locuri, scrie BBC, citând AFP.

Prezența la urne a fost de aproape 61%.

Babis va deveni, așadar, premier, după negocierile pentru formarea coaliției de guvernare. El a declarat pentru Reuters că a invitat pe toată lumea la negocieri, dar nu este pregătit că cooperze cu exterma dreaptă, partuidul anti-UE, Partidul Libertății și nici cu Partidul Comunist sau Partidul Democrația Directă.

Andrej Babis și-a estimat averea la 4 miliarde de dolari, având afaceri în domeniul industriei chimice, al alimentației și al mass-media, dar a fost implicat și în numeroase scandaluri, printre care o inculpare pentru fraudă și acuzații de pe vremea când era, în timpul comunismului, agent de poliție.

El a declarat că nu va duce Cehia în zona euro, dar vrea ca țara să rămână în UE și va propune schimbări Consiliului European, pe probleme precum calitatea alimentelor și o soluție pentru migrațe.  

Actualul partener de coaliției al ANO, Social-Democrații, de centru-stânga (CSSD) au asistat la o adevărastă prăbușire a votului, devenind al șaselea partid ca importanță, ceea ce îl exclude de la viitoarea guvernare.

Democrații Civici au exclus și ei guvernarea alături de Babis. Extrema-dreaptă și extrema stângă au câștigat mai multe voturi în aceste alegeri.

Rezultatele arată așa: ANO (Da): 29.6%; Partidul Civic Democrat: 11.3%; Partidul Piraților din Cehia: 10.8%; Partidul Libertății și al Democrației Libere (SPD): 10.6%; Partidul Comunist din Bohemia și Moravia (KSCM): 7.8% și Social Democrații (CSSD): 7.3%.

Rezultatele obținute de SPD sunt remarcabile, având în vedere că formațiunea de extremă dreapta susține interzicerea islamului în cehia și liderul său a cerut ca cehii să-și plimbe porcii în apropierea moscheilor.

Partidele pro-europene și liberale au ieșit în pierdere de această dată.

Mesajul lui Babis către alegători: că doar el poate vindeca sistemul politic și economic al Cehiei, că doar el poate decapita hidra corupției, că doar el poate apăra interesele naționale ale cehilor - au fost auzite și receptate de public. Are nevoie, însă, de aliați, pentru că va avea doar 78 din 200 de mandate în Camera inferioară a Parlamentului, ceea ce nu-i oferă majoritatea de care are nevoie.  

Liderul Social Democraților, Bohuslav Sobotka, a fost șocat de rezultate: „Cum este posibil ca în cehia, în situația în care țara o duce foarte bine, suntem un stat sigur, stabil, am câștigat atât de multe în sfera socială în ultimii 4 ani, oamenii să se pronunțe în favoarea unor viziuni extremiste?”, s-a întrebat el.