Tribunalul București obligă FRF să-l repună pe Vasile Avram în fruntea arbitrilor

Tribunalul București obligă FRF să-l repună pe Vasile Avram în fruntea arbitrilor

Fostul arbitru FIFA a câştigat în instanţă litigiul cu FRF, Tribunalul Bucureşti obligând astăzi conducerea federaţiei să îl repună în funcţia de preşedinte al CCA, din care fusese suspendat pe 25 septembrie 2011.

De asemenea, instanţa a obligat conducerea FRF să îi achite lui Vasile Avram despăgubiri salariale actualizate de la data de 21 noiembrie 2011 şi până la repunerea sa în funcţia de preşedinte al Comisiei Centrale a Arbitrilor.

"Instanţa admite cererea. Constată încetată măsura suspendării de drept a contractului individual de muncă al reclamantului la data de 21.11.2011. Obligă pârâta (n.r. - FRF) la reintegrarea reclamantului pe postul şi funcţia deţinute anterior suspendării precum şi la plata unei despăgubiri egale cu drepturile salariale indexate, majorate şi actualizate şi cu celelalte drepturi ce i s-ar fi cuvenit, de la data de 21.11.2011 şi până la reintegrarea efectivă. Ia act ca s-au solicitat cheltuieli de judecată pe cale separată. Cu apel în 10 zile de la comunicare, cererea de apel urmând a fi depusă la Tribunalul Bucuresti – Sectia a VIII- a Conflicte de Munca si Asigurari Sociale", se arată în soluţia instanţei publicată pe portarul Ministerului Justiţiei.

În prezent, funcţia de preşedinte al Comisiei Centrale a Arbitrilor este ocupată de grecul Kyros Vassaras.

Vasile Avram a fost achitat, pe 15 mai 2013, în dosarul de corupţie din arbitraj, de către Curtea de Apel Bucureşti, hotărârea nefiind însă definitivă.