Trenul japonez cu levitaţie electromagnetică a atins viteza RECORD de 603 km/h

Trenul japonez cu levitaţie electromagnetică a atins viteza RECORD de 603 km/h

Un prototip al viitorului tren japonez cu levitaţie electromagnetică a atins marţi viteza de 603 de kilometri pe oră - un record pe plan mondial.

"Viteza de 603 km/h a fost menţinută timp de 10,8 secunde" în timpul traversării unui tunel, a declarat purtătorul de cuvânt al companiei, care a subliniat că este o "premieră mondială". Testul a fost efectuat cu persoane la bord în cursul dimineţii.

Proba a fost realizată pe o linie specială de 42,8 kilometri la Yamanashi (centrul Japoniei) unde este dezvoltat de mulţi ani acest tren ”maglev” .

Trenurile maglev utilizează câmpurile magnetice pentru a-şi asigura propulsia. Spre deosebire de trenurile clasice, nu există contact cu şina, ceea ce reduce forţa de frecare şi permite atingerea unor viteze foarte mari, scrie Agerpres.

Ne puteți urmări și pe Google News