Trei pe loc la naționala României

Trei pe loc la naționala României

Victor Pițurcă își va rezilia, astăzi, contractul cu FRF, iar oficialii de la „Casa Fotbalului” duc discuții aprinse cu Dan Petrescu, Ladislau Bölöni și Cosmin Olăroiu.

Victor Pițurcă are o zi plină, astăzi, odată cu revenirea în țară. Selecționerul echipei naționale va discuta ultimele detalii cu reprezentanții echipei saudite Al Ittihad, aflați din nou în România, apoi va merge la „Casa Fotbalului”, pentru a-l anunța pe Răzvan Burleanu, președintele FRF, că încetează colaborarea.

Noul antrenor va debuta împotriva Irlandei de Nord

Decizia lui „Piți” nu este una spontană, iar despre plecare se știa de mai multe săptămâni. În tot acest timp, „federalii” au încercat să-și asigure spatele, pentru a nu rămâne descoperiți, mai ales că prima reprezentativă o să întâlnească Irlanda de Nord, pe 14 noiembrie, în preliminariile CE.

Trei nume grele au fost puse în discuție pentru a-i lua locul lui Pițurcă: Dan Petrescu (46 de ani), Cosmin Olăroiu (45 de ani) și Ladislau Bölöni (61 de ani). Antrenorii au aceeași mare problemă: lucrează în Golful Persic, acolo unde sunt plătiți regește, iar dacă ar prelua naționala, ar face-o mai mult pentru a-și îmbunătăți CV-ul. În capul listei, conform apropiaților lui Răzvan Burleanu, se află Dan Petrescu.

„Bursucul” s-a copt la Unirea Urziceni, s-a descurcat bine în Rusia, la Kuban și Dinamo Moscova, dar în loc să facă un salt profesional, a ales „să se îngroape” în Qatar. E drept, cei de la Al Arabi l-au ademenit cu suma de trei milioane de euro anual. Petrescu nu se simte în largul lui la actualul loc de muncă, echipa agonizează la mijlocul clasamentului, iar tehnicianul ar vrea să-și facă bagajele, așa că naționala este tentantă, chiar dacă salariul s-ar învârti în jurul sumei de 700-800 de mii de euro anual.

„Loți nu vrea să se întoarcă”

Cosmin Olăroiu a lucrat în Golf, în ultimii șapte ani, și-a rotunjit substanțial veniturile și este atras și el de gândul de lucra echipa națională. A negociat cu Răzvan Burleanu, dar oficial, antrenorul spune că nu vrea să înceteze contractul cu Al Ahli (Emiratele Arabe Unite), acolo unde este remunerat cu patru milioane de euro anual.

Loți Bölöni antrenează în Qatar, la Al Khor, echipă fără pretenții, ce se bate la retrogradare. Primește 800.000 de euro anual, dar nu se poate spune cât de serios se gândește să revină la națională, unde a mai antrenat în intervalul 2000- 2001, chiar dacă a declarat că: „Garantez calificarea la Euro 2016, dacă preiau naționala acum”. „Loți nu vrea să se întoarcă în România”, ne-a confirmat un apropiat al tehnicianului.