De ce trebuie schimbat modul de calcul al pensiilor

De ce trebuie schimbat modul de calcul al pensiilor

Ministrul Muncii, Lia Olguța Vasilescu, a anunțat recent că prin viitoarea Lege a pensiilor va încerca eliminarea unor inechități din sistemul aferent. Cea mai mare dintre ele este diferența care există între pensiile pe care le încasează femeile și bărbații

Vorbind de viitoarea Lege a pensiilor, ministrul Lia Olguța Vasilescu a atras atenția că „acum, deşi femeile cotizează mai puţin, lucrează mai puţin, ies cu o pensie mai bună şi vrem să echilibrăm asta, între genuri”. De aici, însă, s-au născut varii speculații, așa că ministrul a venit cu explicații, pe pagina sa de Facebook. 

Actuala formulă avantajează clar femeile

„Având în vedere actuala formulă de calcul al pensiilor, respectiv împărțirea numărului de puncte realizate de femei și bărbați la un număr diferit de ani, care reprezintă stagiul complet de cotizare (mai mic la femei și mai mare la bărbați), se trage concluzia, corectă din punct de vedere aritmetic, că femeile sunt avantajate”, arată Olguța Vasilescu, într-o postare pe Facebook.Ea dă și un exemplu concret: O femeie a realizat în întreaga carieră 45 de puncte și, potrivit Anexei 5 din legea actuală a pensiilor, stagiul complet de cotizare este de 30 de ani. Pentru ea, punctajul mediu anual (pma) va fi 45:30 = 1,50000 puncte, în timp ce bărbatul care realizează în toată activitatea 45 de puncte, stagiul său complet de cotizare fiind cu 5 ani mai mare (35 de ani), va avea un pma de 45:35 = 1,28571 puncte.

„Conform formulei actuale de calcul (pensia este egală cu pma înmulțit cu valoarea punctului de pensie), înseamnă că: femeia obține o pensie de 1.500 lei, în timp ce bărbatul va avea una de 1.286 lei, fiind utilizată valoarea actuală a punctului de pensie, respectiv 1000 de lei”, notează ministrul.

Dar, dat fiind faptul că atât bărbatul cât și femeia în cauză au stagiul complet de cotizare, diferențe n-ar trebui să existe între ei, de aici decurgând nevoia de a fi găsită o nouă formulă de calcul a pensiilor, care să echilibreze situația.

Aceasta va trebui să țină cont și de faptul că, deocamdată cel puțin, nu se schimbă vârsta de pensionare după cum anunță ministrul Muncii.

Vârsta de pensionare nu se schimbă, deocamdată

Lia Olguța Vasilescu a explicat, în nenumărate rânduri, și că, deocamdată, nu se gândește să egalizeze vârsta de pensionare pentru femei și bărbați, în ciuda tendinței europene de majorare a vârstei la care se iese din activitate. „La acest moment, condițiile de pensionare pentru limită de vârstă sunt următoarele: Bărbați - vârsta 65 ani și 35 ani stagiul complet de cotizare; Femei - vârsta 60 ani și 8 luni, cu 30 ani și 8 luni stagiul complet de cotizare”, a arătat ministrul Muncii.

Tudose: Legea pensiilor este gata

Potrivit programului de guvernare, Legea pensiilor trebuia să fie gata la 1 octombrie. „Da, este gata. Acum doamna ministru Vasilescu lucrează la o estimare tehnică, în cât timp se pot procesa cele cinci milioane de dosare, ce nevoi tehnice mai sunt, ne mai trebuie calculatoare, ne mai trebuie oameni. Sunt cinci milioane de dosare, nu-și permite nimeni să greșească”, a declarat premierul Mihai Tudose, luni, la Antena 3.

Ne puteți urmări și pe Google News