Tratatul Uniunii Europene, victima disputelor politice slovace
- Adam Popescu
- 1 februarie 2008, 02:00
Preşedintele Parlamentului European, Hans-Gert Pottering, şi liderii celor mai mari grupuri politice, conservatorii şi socialiştii, au reacţionat ieri cu îngrijorare la disputa internă din Slovacia, care bloca ratificarea Tratatului de la Lisabona.
Votul pe tema ratificării trebuia să aibă loc încă de luni, dar a fost amânat din cauza opoziţiei creştin-democraţilor şi a altor două partide. În lipsa unei majorităţi clare, o nouă dezbatere fusese programată pentru ieriseară, iar premierul Robert Fico preciza că momentul va fi amânat, dacă e nevoie, până la obţinerea unui acord. Goana după voturi Primul-ministru dispunea ieri de 85 de voturi, dar mai avea nevoie de cel puţin cinci pentru ob- ţinerea majorităţii. Partidele de opoziţie, aflate în acord cu prevederile documentului, au ales totuş i să nu voteze pentru ratificare, în semn de protest faţă de o altă lege aflată pe ordinea de zi şi atacată pentru îngrădirea libertăţilor presei. Criticată inclusiv de Organizaţ ia pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE), legea respectivă beneficiază însă, în continuare, de susţinerea coaliţiei conduse de social-democraţii premierului Fico.
Situaţia delicată a importantului document a fost discutată miercuri de şeful guvernului slovac şi de ambasadorii Uniunii Europene la Bratislava. Declaraţiile din Parlamentul European au venit să completeze semnalele de îngrijorare trimise de oficialii UE. În vreme ce Pottering i-a avertizat pe politicienii slovaci că trebuie să conştientizeze „enorma responsabilitate“ pe care o poartă, vicepreşedintele Socialiştilor, Hannes Swoboda, a fost chiar mai direct, criticând atitudinea parlamentarilor de la Bratislava, care fac Tratatul european „dependent de o lege naţională“. OBSTACOLE Drum lung până la ratificare Un impas în procesul de ratificare a Tratatului de Reformă ar fi o mare problemă pentru oficialii europeni, care speră în aprobarea importantului document şi intrarea lui în vigoare de la 1 ianuarie 2009. Până în prezent, doar Ungaria, Slovenia şi Malta au ratificat Tratatul, iar România şI Franţa se pregătesc să facă acest pas luni, toate prin proceduri parlamentare.
Singurul referendum anunţat până acum pe tema aprobării documentului a fost cel din Irlanda, dar premierul britanic Gordon Brown este la rândul lui presat să organizeze o consultare populară. Alt obstacol pentru ratificarea Tratatului a apărut în Austria, unde Jörg Haider a anunţat la rândul său organizarea unui referendum în provincia pe care o guvernează.