Internaționala Trădătorilor. O bătălie din Războiul Rece dusă împotriva SUA de România Populară

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google Urmărește-ne pe Google News

Internaționala Trădătorilor. O bătălie din Războiul Rece dusă împotriva SUA de România Populară. A existat așa ceva? Da, și nu doar o bătălie între SUA și România, în perioada în care eram în blocuri politice antagonice.

Povestea e relativ simplă. La începutul Războiului Rece, în anii 1948 -1950, mizele propagandei erau mai degrabă de stabilizare a propriilor tabere decât pe ofensiva asupra adversarului. Regula era infantilă, dar eficace pentru un public ieșit din război și foamete, la ”ei” e rău, la ”noi” e bine.

Cei care nu se încadrau profilului din tabăra unde avuseseră ghinionul să se nască erau fie arestați, judecați și executați sau internați în lagăre de KGB, Securitate sau STASI, fie erau trecuți pe liste negre de CIA, FBI sau comisii ale Congresului, cum a fost McCarthy. Păstrând proporțiile între crimă odioasă și nedreptate socială, ambele metode au provocat răni care și acum se cicatrizează greu.

O lovitură... sub Cortină

În acel context, esticii au reușit o lovitură dincolo de Cortina de Fier. Cu ajutorul Partidului Comunist Francez, în 1948, la Paris, apare o broșură de vreo 120 de pagini, semnată de Renaud de Jouvenel, în care erau înfierați toți oponenții puterilor socialiste proaspăt instalate. Erau acuzați de trădare, spionaj sau sabotaje cumplite toți cei care fuseseră deja condamnați de Tribunalele Poporului din Blocul Socialist la temniță sau chiar la moarte. Practic, Renaud de Jouvenel repeta toate acuzațiile formulate sub presiunea bolșevicilor.

Salariul întârzie. Ce drepturi ai și cum îți recuperezi banii

Merită să cumperi o casă veche și să o renovezi? Costurile pot crește semnificativ

Parte din cei condamnați reușiseră să fugă din țările lor și trăiau acum sub protecția Occidentului.

Măcelul și bomba atomică

În anii de început ai propagandei Războiului Rece, după ce Winston Churchill declarase coborâtă Cortina de Fier, în 1946, mesajele erau simple: americanii auzeau zilnic cum rușii vor invada retrasul lor continent și vor declanșa atacul atomic, iar țările din Est anunțau cum Occidentul va ataca firavele ”democrații populare”, iscând un măcel internațional. Au mințit toți, așa cum știți deja din simplul fapt că... trăim, încă.

Ei bine, cartea lui Renaud de Jouvenel a avut parte de o ediție a doua, în 1949, completată cu ce crime mai fuseseră dictate de Tribunalele Poporului din Blocul (nostru, pe atunci) Socialist, inclusiv procesul după înscenarea de la Tămădău. Ediția adăugită avea 190 de pagini.

În 1950, cartea este tradusă și în România și are parte de reclama cuvenită unui material de pură propagandă.

Procesul de la Paris

Renaud de Jouvenel a fost un personaj interesant, fiu al unui parlamentar și publicist de dreapta, frate al unui ideolog al dreptei, el a fost un militant acerb al comuniștilor. Ce-i drept, a făcut asta în anii de după Război, când Franța era puternic acaparată de acest curent. Spre sfârșitul vieții a renunțat la extremism, dar asta nu mai are importanță pentru povestea noastră.

Prefața ediției a doua a fost scrisă tot de un militant comunist, André Wurmser.

În carte, pe lângă acuzațiile de trădare se formula explicit faptul că fugarii de sub puterea sentințelor din propriile țări erau plătiți de guvernele american și britanic pentru a milita împotriva regimurilor comuniste. Sincer, străbătând acum documentele vremii, un strop de dreptate aveau, dar, în fine, à la guerre comme à la guerre și scopul scuză mijloacele!

Așa se face că un bulgar stabilit în SUA, un polonez transfug în Anglia și unul stabilit la Paris, toți condamnați la moarte în țările natale, dau în judecată la Paris autorii cărții și editura. Au avut bani de cei mai buni avocați și aveau și opinia publică de partea lor.

Rolul României Populare

Apărarea celor doi publiciști s-a organizat în țările comuniste. De exemplu, la Comitetul Central al Partidului Muncitoresc Român s-a organizat o comisie care să pregătească apărarea lui Renaud de Jouvenel, formată din reprezentanți ai Direcției de Propagandă a CC, persoane din Ministerul de Interne și din cei ai Externelor. Mai mult, s-a constituit și un grup de juriști care să îi ajute cu documente și martori pe avocații francezi.

Procesul a avut 16 termene, în perioada februarie-martie 1952, iar presa din România a publicat ample relatări în mai toate publicațiile. Normal, textul era conceput la Agerpres și apărea fără modificări peste tot.

Finalul a fost o remiză, reclamanților li s-a refuzat despăgubirea de un milion de dolari, dar autorii nu au fost achitați.

Ultima relatare a acestui proces o reproducem astăzi. Savurați și gândiți-vă cât și dacă propaganda a evoluat în 74 de ani.

Eșecul rușinos al înscenării dela Paris

(articol apărut între datele de 6 și 10 mai 1952 în mai multe publicații românești, Scânteia, Ardealul Nou și altele, un reportaj conceput într-un ”laborator central” și publicat fără nici o schimbare)

Sentinţa dată de „justiţia“ franceză în procesul înscenat, la ordinele aţâţătorilor la război americani, împotriva scriitorilor progresişti francezi Renaud de Jouvenel, autorul cărţii „Internaţionala trădătorilor“, şi André Wurmser, care a prefaţat această carte, a constituit o nouă dovadă a slugărniciei guvernanţilor marshallizaţi de la Paris faţă de stăpânii americani.

Tribunalul însărcinat cu organizarea acestei farse judiciare a „condamnat“ pe cei doi scriitori progresişti, precum şi casa de editură respectivă, la câte 12.000 franci amendă (384lei), precum şi la câte numai un singur franc despăgubiri faţă de „reclamanţi“ — trădătorii şi spionii Dianu, Ghemetto şi Kovalevski care ceruseră despăgubiri de un milion franci.

Însăşi sentinţa constitue aşadar o lovitură împotriva organizatorilor acestei odioase maşinaţiuni, întreaga desfăşurare a „procesului“ oglindeşte eşecul lamentabil înregistrat de organizatorii acestei înscenări provocatoare.

„Selecţionaţii“ lui Truman, demascaţi de Renaud de Jouvenel ca trădători

După cum se ştie „selecţionaţii“ lui Truman, demascaţi de Renaud de Jouvenel ca trădători ai popoarelor ţărilor de democraţie populară, aveau misiunea ca în cadrul „procesului“ să ponegrească ţările de democraţie populară, cu scopul de a ştirbi prestigiul şi influenţa tot mai mare pe care noua putere populară instaurată în aceste ţări o exercită asupra oamenilor muncii din ţările capitaliste.

Asemenea înscenări ticăloase fac parte din politica criminală a imperialiştilor americani, de pregătire a unui monstruos război împotriva URSS şi ţărilor de democraţie populară.

Înscenarea judiciară de la Paris nu numai că nu şi-a atins scopul, dar ea s'a întors împotriva organizatorilor ei transformându-se într'un adevarat proces al „Internaţionalei trădătorilor".

Elemente descompuse, declasate, trădători şi spioni ordinari

Faptele de netăgăduit, dovezile puternice pe care le-au adus în faţa tribunalului Renaud de Jouvenel, André Wurmser, apărătorii lor francezi şi martorii sosiţi din ţările de democraţie populară, au demonstrat din nou şi fără putinţă de tăgadă că aşa zişii „reclamanţi" şi confraţii lor trimişi să le ţină isonul sunt elemente descompuse, declasate, trădători şi spioni ordinari care o viaţă întreagă au slujit interesele acelor imperialişti care plăteau mai mult, interesele celor mai înverşunaţi duşmani ai popoarelor şi ai ţărilor din care au fugit.

Astăzi nu mai este nici o umbră de îndoială asupra faptului că toţi aceşti viermi fac parte din „selecţionaţii", pentru care Truman a pus la bătaie cele 100 milioane dolari. Singurul „argument" pe care tribunalul l-a găsit spre a scoate basma curată pe fugarii fascişti este acela că reclamanţii nici nu au avut ce trăda pentru ca ... sunt oameni fără patrie.

Cât de jalnică este această justificare! Da, aceste lepădături au fost din totdeauna oameni fără patrie, trădătorii ordinari care au vândut ţara când bancherilor germani şi francezi, când celor americani şi englezi.

O formă a „războiului rece”, cu care imperialiştii americani încearcă să pregătească pe linie psihologică măcelul mondial

Însuşi tribunalul a fost nevoit sa recunoască în expunerea de motive că decăderea lor din naţionalitate şi activitatea desfăşurată de fugarii fascişti în străinătate, cu sprijinul unor grupuri străine, „a putut justifica buna credinţa a autorilor cărţii, de a-i trata drept trădători“, numai că Jouvenel şi Wurmser au folosit un limbaj prea „violent" față de banda trădătorilor.

Farsa judiciară dela Paris constitue încă o demascare puternică imperialismului, ai „Internaționalei trădătorilor" — acest grup de briganzi fără de patrie, gata oricând, pentru un pumn de dolari, să făptuiască orice crimă și fărădelegi împotriva popoarelor pe care le-au trădat.

Sentinţa pronunţată de tribunalul din Paris confirmă din nou şi cu putere ceea ce partizanii păcii au susţinut şi susţin de multă vreme, anume că asemenea acţiuni provocatoare ca procesul „Internaţionalei trădătorilor", ca procesele anterioare organizate de reacţiunea internaţională prin intermediul trădătorilor Kravcenko şi Rousset constituie o formă a „războiului rece", cu care imperialiştii americani încearcă să pregătească pe linie psihologică măcelul mondial ce-l urzesc.

Însuşi postul de radio Paris, comentând sentinţa, s-a văzu tnevoit să constate că „reclamanţii“ (adică trădătorii —N. R.) au fiecare numai un franc daune interese, dat fiindcă „..ei au intentat procesul pentru motive de propagandă", adică din ordinul şi în interesul celor care îi plătesc.

Țările din lagărul păcii, democraţiei şi socialismului

Procesul „Internaţionalei trădătorilor" marchează o nouă şi răsunătoare demascare şi înfrângere a uneltirilor banditeşti ale imperialismului american împotriva ţărilor din lagărul păcii, democraţiei şi socialismului.

Acest „proces" a confirmat pe deplin conţinutul cărţii scrise de curajosul scriitor francez Renaud de Jouvenel şi prefaţate de André Wurmser. Opinia publică democrată din Franţa şi de pretutindeni a ştiut să vadă în farsa judiciară de la Paris o încercare jalnică şi neizbutită a reacţiunii internaţionale de a calomnia şi aţâţa împotriva URSS şi a ţărilor de democraţie populară. Oamenii cinstiţi de pretutindeni înfierează şi ţintuesc la stâlpul infamiei pe imperialiştii americani, uneltitori de măceluri, şi pe slugile desgustătoare ale acestora, de teapa „selecţionaţilor“ lui Truman.