Transportatori: Asigurătorii au câştigat 2 miliarde de euro din RCA
- Teodora Cimpoi
- 26 septembrie 2016, 15:52
Asigurătorii RCA au raportat prime brute subscrise de 5,7 miliarde de euro şi au plătit daune de 3,7 miliarde de euro, astfel încât în buzunare le-au rămas 2 miliarde de euro pentru cheltuieli administrative şi profit, susţin patronatele din transporturile rutiere - UNTRR, FORT, APULUM, APTE 2002 într-un comunicat remis luni AGERPRES.
"Patronatele din transporturile rutiere consideră că asigurătorii RCA din România stabilesc tarifele ca la bazar, întrucât nu sunt în stare să demonstreze public din ce se compune preţul. Potrivit unei analize realizate de cele 4 patronate pe baza datelor Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF) şi Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor (CSA), în perioada 2005 - 2015 asigurătorii RCA au raportat prime brute subscrise de 5,7 miliarde de euro şi au plătit daune de 3,7 miliarde de euro, rămânându-le în buzunare 2 miliarde euro pentru cheltuieli administrative şi profit”, se spune în comunicat.
Transportatorii au protestat în repetate rânduri în ţară, din cauza scumpirii nejustificate, spun ei, a poliţelor RCA. Ordonanţa de urgenţă a Guvernului privind plafonarea tarifelor RCA a fost publicată, pe 19 septembrie, în Monitorul Oficial, urmând ca în termen de 30 de zile ASF să publice tarifele maximale pentru o perioadă de şase luni. Aceste prețuri vor intra în vigoare după aprobarea lor prin hotărâre de guvern, cu avizul Consiliului Concurenței.
După încheierea perioadei de şase luni în care tariful la RCA este plafonat, cel mai probabil vom asista la o revenire la tarife sustenabile pentru asigurători, situaţie care va crea din nou percepţia unor noi creşteri necontrolate şi a unei pieţe dezechilibrate, se arată într-un comunicat al Uniunii Naţionale a Societăţilor de Asigurare şi Reasigurare din România (UNSAR).