Opinii EVZ
Se poate și așa: transfer forțat de putere și intrarea în istorie a dictatorului din Zimbabwe, Robert Mugabe. Pulsul planetei
Dispariția dictatorilor sângeroși ai sfârșitului Războiului Rece, celebrele dictaturi de dezvoltare – sau de subdezvoltare, ar spune unii cârcotași, cu referire la Africa neagră – s-a produs în istorie prin violență, prin utilizarea forței, prin uciderea sau executarea dictatorilor, de puține ori prin exilul forțat.
În orice caz, nimeni nu a lăsat puterea din mână de bunăvoie. Cu atât mai ciudată a părut eliminarea lui Robert Mugabe, dictatorul în vârstă de 93 de ani al statului Zimbabwe, care după 37 de ani de domnie neîntreruptă și absolută a demisionat și a plecat în istorie, după un transfer forțat de putere.
Ca să reușești să convingi un dictator longeviv și absolutist în gândire să facă un asemenea pas e nevoie de ceva determinare și forță de persuasiune, dar și încredere din partea Președintelui pe cale de a fi demis și Armata care a declanșat lovitura de stat pe care vrea să o acopere cu legitimitate și legalitate în rezolvarea problemei eliminării dictatorului, fără a asuma guvernarea țării. O cunosc și ca om care a negociat coabitarea în România, o sarcină infinit mai puțin complicată decât plecarea de la putere. Aici a intervenit reverendul iezuit Fidelis Mukonori, care a asigurat convingerea lui Mugabe, potrivit confesiunilor sale făcute CNN.
Totul a pornit de la vitalitatea și longevitatea lui Mugabe, pe de-o parte, apoi de la încercarea de a marca o succesiune în familie, deci un fel de monarhie republicană în care soția lui Mugabe dorea să preia puterea și nu succesorul constituțional, vicepreședintele Emmerson Mnangagwa. Această manevră a soției liderului din Zimbabwe a determinat Armata să intervină, să preia puterea, să-l rețină pe Mugabe și pe soția sa și să-l determine să renunțe la putere. Rolul lui Mukonori a fost deci crucial, pentru că l-a convins pe dictator că e mult mai important să se retragă decent, să se împace și cu cele sfinte, să nu -și ruineze imaginea în memoria concetățenilor săi, care au deja o problemă cu perioada preluării puterii și a dictaturii militarizate, pe care a condus- o cu toate represiunile aferente.
Ne puteți urmări și pe Google News
În Africa și în Orientul Mijlociu, în general, cu atât mai mult în perioada actuală, dictaturile de dezvoltare șiau pierdut liderii în primăvara arabă, iar unii dintre ei și-au pierdut, cu aceeași ocazie, și viața. A fost cazul lui Muammar el Khadafi, în timp ce Husni Mubarak, la 89 de ani, și-a petrecut anii după pierderea puterii în închisoare, pe un pat de spital. În Yemen, fostul președinte Ali Al-Sammad Saleh a fost schimbat și a plecat în exil, revenind în prim plan prin susținerea rebeliunii Huthi, în fața actualului președinte Hadi. A fost eliminat de mulțime, dar nu vrea să-și recunoască înfrângerea și să plece definitiv. Cât despre Bashar al Assad, cel mai tânăr dintre cei în discuție, acesta nu vrea să plece fiind susținut de Iran și Rusia, ca singură pârghie pentru jocul de putere din Siria împotriva Occidentului.
Și în Zimbabwe, negociatorul a întâmpinat aceleași probleme de tragere de timp și agățare de putere, în timp ce presiunea creștea pentru tranșarea problemei. Fuga după legalitate și legitimitate a generalilor din Zimbabwe reclama demisia lui Robert Mugabe sau eliminarea Președintelui printr-o procedură complicată de demitere în Parlament. Chiar și după negocierea demisiei și semnarea ei, Mugabe a cerut să mai stea câteva săptămâni, iar după ce a făcut anunțul demisiei, a continuat să vorbească despre faptul că e la dispoziția succesorului său pentru un transfer real de putere, deși cetățenii din Zombabwe nu mai voiau ca el să mai aibă de-a face cu puterea. Nici el, nici familia sa.
În fine, în cazul întinderii coardei sau al evitării în continuare a părăsirii puterii, mai mult, atunci când transmiți publicului tău că nu mai scapă de tine, cum a fost cazul formulei de succesiune în familie prin soția lui Mugabe, reacția poate fi vehementă și oricând se poate găsi un nebun să arunce cu o piatră sau să tragă un glonț.
Nu mai vorbim aici despre moștenirea pe care ar lăsa-o liderul de o asemenea factură în țara sa. Azi, Mugabe nu e iubit, nu are cum să fie, dar a rămas respectat la nivelul puterii și a ieșit din joc într-o formă care-i poate reconstitui credibilitatea și imaginea, în timp. Dacă era aruncat din Guvern de către mulțime, dacă ordona reprimarea mulțimii, ca Ceaușescu, sau dacă era eliminat de cineva exasperat de lipsa de speranță și perspective, nu rămânea decât lunga memorie a discriminărilor, represiunilor, omorurilor făcute sub el de autoritățile militare și de securitate ale statului. O lecție de învățat pentru toți cei ce se comportă autoritar în primul rând în propriul partid, propria sursă de putere, și care se consideră veșnici sau ignoră protestele și mulțimile de concetățeni.
Recomandările noastre
