"Ruptura de la vârful USL a devenit şi mai evidentă în ultimele zile. Ne-am obişnuit ca Victor Ponta şi Crin Antonescu să se contrazică unul pe celălalt, dar noua postură a USL, de alianţă ce ar putea asigura guvernarea, face ca diferenţele de opinie să fie mai clare şi importante ca oricând. Dacă Victor Ponta, în calitate de premier desemnat, ne asigură că nu intenţionează să schimbe şefii deconcentratelor, colegul său de alianţă spune răspicat că inclusiv femeia de serviciu dintr-o instituţie de stat care a fost numită pe criterii clientelare atunci ea va fi, negreşit, schimbată din funcţie", susţine Igaş într-un comunicat citat de mediafax.ro.

El precizează că ultimele femei de serviciu au fost schimbate tot în perioada guvernării liberale şi au muncit în instituţiile de stat unde le-a găsit PDL, în ultimii trei ani şi jumătate.

"Aş fi tentat să îi dau crezare liderului PSD, de data aceasta, pentru că el este, cel mai probabil, viitorul şef al Guvernului. Dar Crin Antonescu este cel care a reuşit să îl facă să renunţe la intenţia de a păstra în Executiv doi miniştri tehnocraţi. Puse în fapte, declaraţiile lui Crin Antonescu ar genera o paranoia extremă, de la mic la mare, în toate instituţiile de stat. Inclusiv nivelul impus de Crin Antonescu pentru aceste schimbări din funcţie este extrem de periculos şi arată adevăratele intenţii ale USL – politizare cu orice preţ de la cel mai mic la cel mai mare", susţine Igaş.
Potrivit acestuia, "se vede clar că Victor Ponta şi Crin Antonescu nu sunt o echipă, cum tot mimează, ci doi lideri aduşi laolaltă de mirajul puterii". "Crin Antonescu ar trebui să ştie că în fişa de post a unei bune guvernări nu scrie niciunde că primul lucru pe care trebuie să îl facă este să tranforme răzbunarea politică în prioritatea zero. Iar Victor Ponta, ca premier desemnat, ar trebui să îi mai taie din elanul atotştiutor cu care defilează colegul său. Oricum, PDL va sancţiona, de pe băncile opoziţiei, orice abuz venit din partea noii puteri", afirmă Igaş.
CITIȚI ȘI:

  • Leonard Orban ar putea intra în Guvern pe unul dintre locurile PC. Antonescu către ziariști: "Riscăm să devenim pisălogi"
  • Antonescu: USL vrea s-o dea jos pe Roberta Anastase, pe Blaga n-are de ce
  • EXCLUSIV. Predoiu și Orban, scoși din guvernul Ponta
  • PRIMA MĂSURĂ A GUVERNULUI USL: Victor Ponta anulează Programul de investiţii de 4 miliarde de euro ca să dea salarii şi pensii