Traian Băsescu: Marea haită pesedistă nu mă intimidează
- Andreea Udrea, consultant politic
- 16 aprilie 2014, 00:00
Președintele Traian Băsescu a lansat un atac dur la adresa premierului Victor Ponta și a senatoarei Gabriela Firea, despre care a spus, printre altele, că a fost școlită de „turnătorul Felix”.
Președintele Traian Băsescu a demontat ieri acuzațiile aduse de reprezentanții Puterii în ceea ce privește terenurile achiziționate de fiica sa în comuna Nana, din județul Călărași. „Prima dată, premierul și ciracii lui au lansat ipoteza: credit ilegal. S-a făcut comisie la Senat, am și eu raportul, creditul a fost perfect legal. Pe urmă s-a trecut la faza a doua: terenul este de la Fundulea. Au început să vină documentele, s-au dumirit că nu are nicio legătură”, a explicat șeful statului.
Acesta a răspuns și acuzației lansate de premierul Victor Ponta, că la Nana s-au făcut restituiri ilegale. „În cazul în care acest lucru s-a întâmplat, primarii și prefecții care au făcut astfel de restituiri trebuie să fie anchetați. Amintesc: prefecții și primarii din timpul restituirilor au fost de la PSD”, a spus el.
Acesta a adăugat că minciunile senatorului PSD Gabriela Firea, membră a comisiei de anchetă, au creat „bule de dezinformare”. Președintele se referea la afirmația lui Firea potrivit căreia firma care a vândut terenurile Ioanei Băsescu ar fi fost inactivă, ceea ce ar fi anulat și tranzacția. „Doamna senator Firea, altfel, o șantajistă de profesie, lansează o altă minciună, că firma ar fi fost inactivă, și deci nu se putea face chitanță. Pentru un șantajist nu e nevoie să știi multă carte, dar pământul, și la comisie au documentele, nu s-a vândut pe chitanță. Cu toate că firma putea sau nu să emită chitanțe, tranzacția s-a făcut în baza unui contract de vânzarecumpărare”, a punctat șeful statului. Nici premierul Victor Ponta nu a scăpat de criticile lui, Băsescu spunând că președintele PSD este „un procuror ratat”. „Nu a făcut nicio ispravă ca procuror, nu am auzit de un dosar important făcut de el”.
Comisia Nana, „slugile lui Ponta”
Șeful statului a punctat că actuala „comisie Nana” are un obiectiv strict politic, care dezonorează Parlamentul. „Este un fals care se servește populației de către parlamentari care nu și-au asumat decât responsabilitatea de a fi slugile lui Ponta”, a spus președintele.
Traian Băsescu le-a sugerat acestora altă temă: senatorul PSD Ilie Sârbu, socrul premierului. „Ar fi foarte interesant să știm ce s-a întâmplat în Timiș. Tatasocru cât a fost de implicat în marile retrocedări de prin județul Timiș, în vânzările de terenuri? Eu cred că este interesant, pentru că tata-socru nu este persoană privată”. TraianBăsescuaargumentat și de ce a numit-o șantajistă pe Gabriela Firea. „Îi aduc aminte senatoarei șantajiste Firea că a avut de plătit o amendă, pentru șantaj la adresa unui membru CNA. Își aduce aminte de șantajul făcut președintelui CJ Ilfov, ca să aprobe proiectele soțului ei? Are școală bună, e școlită la turnătorul Felix”, a afirmat el.
Acesta a trecut în revistă și câteva dintre reclamațiile depuse la Biroul de probleme cetățenești de la Palatul Cotroceni de către locuitori ai orașului Voluntari, condus de Florentin Pandele, soțul lui Firea. „O reclamație presupune abuzuri. (...) O altă petiție - petentul solicita control riguros la o firmă care are multe contracte cu primăria Voluntari. Alta - reclamație împotriva primarului pentru nerespectarea unei hotărâri judecătorești pentru punere în posesie a unui teren”, a punctat președintele Traian Băsescu. El a subliniat că nu trimite aceste petiții la DNA, ci la ministerele de resort.
„Această haită crede că mă impresionează și voi înceta să mai protejez de influență politică justiția. Se înșeală. Nici comisia Nana nu mă impresionează, nici solidarizarea haitei cu Ponta și cu senatoarea șantajistă Firea nu mă impresionează și nu mă impresionează nici minciunile debitate de dimineață până seara de Victor- Viorel”, a încheiat Băsescu.
„Ponta (...) nu a făcut nicio ispravă ca procuror, doar o fi ascuns vreo reclamație, că nu am auzit de un dosar important făcut de el.” TRAIAN BĂSESCU, președintele României