Traian Băsescu, adevărul despre forța virusului ucigaș: ”Guvernul greșește, ia decizii haotice””
- Ionel Sclavone
- 9 iunie 2020, 22:52
Starea de urgență trebuia prelungită până pe 15 iunie, este de părere fostul președinte Traian Băsescu. Potrivit spuselor sale, există riscul ca epidemia de coronavirus să revină cu mai multă forță dacă măsurile de relaxare nu țin cont de realitate. În acest context, Băsescu a criticat Guvernul Orban pentru lipsă de tranparență și deciziile arbitrare, uneori haotice, pe care le-a adoptat.
Fostul președinte Traian Băsescu, în prezent europarlamentar PMP, a declarat că a fost adeptul prelungirii stării de urgență până la jumătatea lunii iunie, pentru a evita revenirea epidemiei de coronavirus.
„Am fost adeptul menţinerii stării de urgenţă până pe 15 iunie. Nu pot să critic ceea ce am susţinut. Riscul de a ne întoarce într-o epidemie este încă foarte mare. Mă uitam şi la evoluţia cifrelor. Nu avem cifre constant în scădere. Avem zile în care ne apropiem de 200 (de infectări) din nou. Nu se poate renunţa la măsuri acum datorită faptului că le-au înmuiat prea devreme", a declarat Traian Băsescu pentru Romania TV.
Fostul preşedinte a mai spus că Guvernul greșește că nu explică deciziile pe care le adoptă și care uneori sunt haotice și arbitrare. De aceea, a afirmat el, din cauză că lucrurile sunt lipsite de claritate, suportul popular este tot mai mic pentru măsurile Guvernului.
"Este o lipsă de transparenţă totală. Nu ştim care sunt criteriile. Iau nişte decizii arbitrare, uneori haotice. E o problemă de comunicare şi de bun simţ politic”, a subliniat Traian Băsescu.
În altă ordine de idei, fostul președinte a spus că PMP nu a stabilit, încă, dacă va vota, în Parlament, pentru prelungirea stării de alertă. El a afirmat că o decizie în acest sens va fi adoptată după o consultare cu simpatizanții și alegătorii pe internet, pe rețelele de socializare.
„Vor ţine cont de punctul de vedere al celor cu care conversează pe Facebook. Se vor duce cu un punct de vedere venit dinspre simpatizanţii lor. Până una alta, nu au luat o decizie. Merg pe ideea asta să aibă o consultare. În discuţie am fost adeptul susţinerii poziţiei Guvernului. Categoric. Dacă aş fi putut, nu aş fi ridicat starea de urgenţă până pe 15 iunie”, a argumentat Traian Băsescu.
Președintele Klaus Iohannis a declarat că se impune prelungirea stării de alertă, dar că măsurile restrictive vor fi mai puține decât sunt acum în vigoare. El a făcut apel la parlamentari să dea dovadă de responsabilitate și să susțină măsura de prelungire a stării de alertă, după adoptarea ei de Guvern.