Tragedie în Tulcea. Două persoane au murit, după ce un planor s-a prăbușit

Tragedie în Tulcea. Două persoane au murit, după ce un planor s-a prăbușitPlanor, aterizare forțată. Sursa foto: Facebook/ISU Hunedoara

În această seară, în jurul orei 19:20, dispeceratul ISU Tulcea a primit un apel la numărul de urgență 112, prin care a fost anunțat un accident aviatic petrecut în apropierea complexului Gura Portiței, în Delta Dunării. Incidentul a implicat un avion de mici dimensiuni, la bordul căruia se aflau două persoane.

Un planor s-a prăbușit la Gura Portiței

La fața locului au fost mobilizate echipaje medicale ale Serviciului Județean de Ambulanță Tulcea, un echipaj SMURD de la Stația de Pompieri Babadag și membri ai Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență din comuna Jurilovca. Totodată, a fost trimis în sprijin și elicopterul SMURD din Constanța.

Elicopterul SMURD a ajuns în scurt timp la locul prăbușirii, însă, din păcate, echipajul medical nu a mai putut salva cele două persoane aflate în avion. Conform reprezentanților ISU Delta Tulcea, acestea suferiseră răni incompatibile cu viața.

Un alt avion de mici dimensiuni s-a prăbușit în Olt

Cu o zi în urmă, un planor s-a prăbușit pe un câmp din județul Olt, între localitățile Caracal și Drăghiceni. Incidentul a avut loc sâmbătă seară, în jurul orei 20:00, într-o zonă agricolă greu accesibilă.

Accidentul a fost semnalat printr-un apel la numărul de urgență 112, iar potrivit primelor informații furnizate de Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Olt, pilotul a rămas încarcerat în urma impactului.

planor

Sursa foto: ISU Olt

La fața locului au fost trimise de urgență mai multe echipaje de intervenție, inclusiv unități ale ISU, ambulanțe și un elicopter SMURD, pentru a acorda sprijin medical și tehnic în vederea salvării pilotului.

„La locul evenimentului intervin echipaje de la Detașamentul Caracal, Garda Vișina, Serviciul Județean de Ambulanță Olt, precum și elicopterul SMURD Dolj”, au anunțat pompierii.

Planor prăbușit în Orăștie

Pe 15 iulie, un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit în zona municipiului Orăștie, în apropierea unui spațiu de agrement frecventat de localnici. La bordul aparatului de zbor se aflau două persoane, care au fost găsite în stare de inconștiență de echipele de salvare sosite la fața locului.

În urma accidentului au fost mobilizate de urgență mai multe echipaje de intervenție, inclusiv două ambulanțe SMURD, o ambulanță a Serviciului de Ambulanță Județean și o autospecială de descarcerare. Cele două victime au fost preluate și transportate de urgență la spital.

Potrivit autorităților, pilotul aparatului a murit din cauza rănilor suferite.

Ne puteți urmări și pe Google News