TRAGEDIE după o cursă ilegală de motociclete în Ilfov: Trei bărbați au MURIT, iar alți trei sunt în stare gravă

TRAGEDIE după o cursă ilegală de motociclete în Ilfov: Trei bărbați au MURIT, iar alți trei sunt în stare gravă

Trei oameni au murit şi alţi trei au fost grav răniţi în timpul unei posibile curse ilegale în Ilfov.

Accidentul s-a petrecut în noaptea de vineri spre sâmbătă, în comuna Ghermăneşti, judeșul Ilfov. Vinovat de accident este unul dintre cei morţi. Se afla pe o motocicletă când a pierdut controlul şi a intrat într-un grup de oameni, informează România TV.

Din primele date ale poliţiştilor, motociclistul care a provocat tragedia avea 240 km/h atunci când a pierdut controlul motocicletei şi a intrat într-un grup de oameni ce veniseră să asiste la cursa ilegală.

Doi tineri din mulțime, ambii în vârstă de 25 de ani, au murit pe loc, iar motociclistul a murit la spital.

Cele trei victime care au scăpat cu viaţă au fost duse de urgenţă la spitalul Floreasca. Una are lovituri la cap și torace și membrele inferioare fracturate, iar a doua are fracturi multiple. 

Potrivit B1 TV, martorii audiaţi nu au recunoscut că totul s-a întâmplat în timpul unei curse ilegale.

 

Ne puteți urmări și pe Google News