Tornadele devastează România, un radar performant zace nefolosit

Tornadele devastează România, un radar performant zace nefolosit

Autoritățile au achiziționat de mai bine de un an un radar foarte performant care poate monitoriza inclusiv tornadele dintre nori. Acesta nu a fost, însă, pus în funcțiune.

Abia acum se ridică un turn pe care urmează a fi montată această aparatură de ultimă generație.

La începutul lunii mai o serie de tornade au șocat locuitorii mai multor comune din Ialomița. Un autocar a fost luat pe sus și dus pe câmp, iar sute de gospodării au fost avariate.

Autoritățtile susțin că polul grindinei, zona Carpaților de Curbură, din Vrâncea până spre Dobrogea, nu este acoperită în acest moment de radarele meteo și nu pot fi emise avertizări de precizie. Abia anul trecut au cumpărat un radar de ultimă generație. Dar nu este încă instalat.

Practic, în februarie 2018 Autoritatea pentru Administrarea Sistemului Național Antigrindină din subordinea Ministerului Agriculturii cumpăra prin licitație un radar Doppler în bandă C polarimetric, în valoare  de aproape 7 milioane de lei, fără TVA. Pe 4 iunie 2019, imediat după tornadele din Ialomița decide urgentarea lucrărilor de construcții montaj a turnului radar.

Radarul va fi amplasat în localitatea Grivița, județul Ialomița și va fi operat de Administrația Nationala de Meteorologie. Cu ajutorul lui specialiștii vor putea vedea inclusiv tornadele care se formează în interiorul norilor.

Reprezentanții Sistemului Național Antigrindină spera ca în luna septembrie radarul să fie montat și să funcționeze.

Ne puteți urmări și pe Google News