Toate partidele din Grecia se ALINIAZĂ în spatele lui Tsipras. Mai puțin COMUNIȘTII

Toate partidele din Grecia se ALINIAZĂ în spatele lui Tsipras. Mai puțin COMUNIȘTII

La sfârșitul unei reuniuni a tuturor formațiunilor politice din Grecia, cinci dintre acestea vor semna o declarație de susținere a premierului Alexis Tsipras în negocierile care vor urma.

Tsipras, citat de AP, a declarat că guvernul său își asumă întreaga responsabilitate a negocierilor în vederea ajungerii unui acord.

Stavros Teodorakis, liderul formațiunii To Potami (centru stânga), a afirmat:

„Conducătorii politici trebuie să fie utili, nu concilianți. Se anundă decizii dure, trebuie să rămânem uniți. Grecii nu au votat pentru o ruptură, ci pentru o soluție cu Zona Euro.”

La rândul său, Evangelos Meimarakis, liderul interimar al Noii Democrații (conservatori) a apreciat că „această reuniune ar fi trebuit să aibă loc de mult”, acuzând guvernul că i-a „mințit” pe greci. Totuși a insistat că partidul său va ajuta ca negocierile să avanseze.

Șeful Pasok (socialiști), Fofi Gennimmata, și-a exprimat și el regretul că inițiativa lui Tsipras are loc atât de târziu:

„Trebuie să reluăm negocierile, premierul nu are un mandat să rupă legăturile cu creditorii.”

Potrivit AP, partidul comunist (KKE) nu va sprijini aceasă uniune politică.